Avocata Magdalenei Serban, cea care ar fi impins o tanara pe linia de metrou in statia Dristor I, a afirmat luni ca, in opinia sa, femeia nu a avut discernamant in momentul comiterii faptelor, precizand ca suspecta a declarat ca ar detine mai multe inscrisuri privind tratamente si internari avute in perioada in care a locuit in Spania.

Magdalena Serban la metrouFoto: Politia Capitalei

"Scopul sosirii mele de astazi la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti este acela, pe de o parte, in vederea bune desfasurari a urmaririi penale, iar, pe de alta parte, faptul ca inculpata a afirmat in data de 15 decembrie 2017, momentul in care a fost chemata la Parchet, a afirmat in prezenta, atat a mea ca avocat, cat si a doamnei procuror, citez: Ar detine o serie de inscrisuri sau acte cu referire stricta la o serie de tratamente sau internari pe care dumneaei le-a fi avut in perioada cat a locui in Spania. (...) In opinia mea, consider ca este o femeie bolnava psihic la momentul acesta, a fost si este in continuare si, in opinia mea, subliniez, cred ca nu a avut discernamantul faptelor sale in momentul comiterii infractiunilor ce i se imputa", a declarat avocata suspectei, citata de Agerpres.

Pe 13 decembrie, Magdalena Serban a fost arestata preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Bucuresti.

Femeia a fost pusa sub acuzare de procurorii Parchetului Capitalei pentru savarsirea infractiunilor de omor calificat si tentativa de omor.

Procurorii sustin ca marti, 12 decembrie, in jurul orei 19.54, in timp ce se afla pe peronul statiei de metrou Dristor 1, Magdalena Serban a impins o tanara spre liniile de metrou, iar dupa ce victima a cazut pe sine, in timp ce aceasta incerca sa se agate de marginea peronului, a lovit-o in zona capului cu piciorul. Urmare a acestor actiuni, tanara a fost lovita de trenul ce intra in statie si a decedat.

Femeia a fost implicata, cu cateva ore inainte, intr-un incident cu o alta tanara, pe care a impins-o spre linia de metrou in statia Costin Georgian, insa aceasta nu a patit nimic.