Reactia DNA la propunerile PSD: Modificarile vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale / Directiva UE e folosita doar ca un pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmarire penala de a descoperi si de a dovedi infractiuni

de Red. Stiri     HotNews.ro
Joi, 14 decembrie 2017, 12:22 Actualitate | Esenţial


Laura Codruta Kovesi
Foto: Agerpres
DNA a reactionat joi la propuneri PSD-ALDE de modificare a Codului de procedura penala. "Aceste modificări vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale, deoarece elimină instrumentele legale indispensabile prin care organele de anchetă pot investiga infracțiunile", arata comunicatul DNA, aratand ca "Directiva UE este folosită doar ca un pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi și de a dovedi infracțiuni, iar scopul acestor modificări nu are nicio legătură cu prezumția de nevinovăție".

Comunicatul integral al DNA:

Potrivit ordinii de zi a ședinței Comisiei Speciale Comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, în data de 14 decembrie 2017, au loc dezbateri privind propunerile de modificare și completare a dispozițiilor Codului de procedură Penală și Codului Penal prin raportare la transpunerea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Aceste modificări vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale, deoarece elimină instrumentele legale indispensabile prin care organele de anchetă pot investiga infracțiunile.

În realitate toate garanțiile pe care le implică Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 sunt deja prevăzute în legislația internă.

Așadar, Directiva este folosită doar ca un pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi și de a dovedi infracțiuni, iar scopul acestor modificări nu are nicio legătură cu prezumția de nevinovăție.

Astfel,

- Modificarea art. 307 alin. 2 Cod procedură penală va obliga procurorii ca imediat după înregistrarea unei sesizări care privește o persoană determinată să o anunțe pe aceasta și să îi permită să asiste la actele efectuate. În acest mod, nu vor mai putea fi administrate mijloace de probă care presupun confidențialitate, precum înregistrările telefonice sau ambientale, percheziții domiciliare sau informatice ori prinderi în flagrant;

- Modificarea art. 83 Cod procedură penală care dă dreptul suspectului și inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că în numeroase situații martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție. În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanție absolut suficientă pentru a dreptul la apărare al persoanei cercetate;

- Prin modificarea art. 267 alin. 2 Cod procedură penală, procurorii vor fi privați de un instrument indispensabil în investigarea infracțiunilor și anume accesul rapid la informații pentru a putea acționa eficient pentru descoperirea faptelor. Trebuie menționat că orice instituție este obligată să comunice organelor de urmărire penală orice informații necesare în cadrul unei anchete, iar prin accesul la bazele de date crește doar viteza de reacție pentru identificarea rapidă a autorilor unei infracțiuni. Nu poate fi condiționat accesul procurorului și al polițistului la instrumente investigative de acordarea aceluiași drept și autorilor infracțiunilor. Dreptul la apărare presupune garanții pentru persoana cercetată, nu tăierea instrumentelor la care are acces organul de urmărire penală, pentru a-l împiedica să descopere infracțiunile săvârșite;

- Modificarea art. 273 Cod procedură penală dezincriminează practic infracțiunea de mărturie mincinoasă, cu efect inclusiv asupra tuturor cauzelor aflate pe rol având ca obiect această infracțiune, prin aplicarea principiului legii penale mai favorabile. Va fi extrem de dificilă, chiar imposibilă aflarea adevărului, în condițiile în care martorii vor ști că pot minți fără să aibă nicio consecință, având impunitate;
- Modificarea art. 542 Cod procedură penală introduce o răspundere obiectivă a magistratului, în toate situațiile, pentru că acțiunea în regres nu mai este condiționată de dovedirea relei credințe sau a gravei neglijențe, așa cum este în reglementarea actuală;

- Introducerea art. 542 alin. 11 Cod procedură penală reglementează o nouă formă a infracțiunii de abuz în serviciu, doar pentru magistrați și incriminează inclusiv săvârșirea faptei din culpă indiferent de natura obligației încălcate. Această formă a infracțiunii de abuz în serviciu reprezintă o discriminare evidentă față de toate celelalte categorii sociale care sunt sancționate doar dacă acționează cu intenție și doar dacă încalcă prevederi dintr-o lege;

- Prin modificarea art. 364 Cod procedură penală devine practic imposibilă condamnarea în lipsă a unei persoane;

- Prin modificarea art. 335 Cod procedură penală, o soluție inițială de clasare nu va mai putea fi infirmată după 6 luni, chiar dacă ar apărea probe noi care ar dovedi că persoana a săvârșit în realitate infracțiunea pentru care a fost cercetată. Există numeroase situații în care sunt descoperite noi mijloace de probă după dispunerea unei soluții de clasare în cauze care vizează infracțiuni dintre cele mai grave, însă autorii acestor fapte nu vor mai putea fi trași la răspundere penală;

- Prin modificarea art. 223 alin.2 Cod procedură penală nu vor mai putea fi arestați preventiv autorii infracțiunilor de corupție, evaziune fiscală, spălare de bani, chiar dacă lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Mai mult, nu vor mai putea fi arestați preventiv autorii infracțiunilor contra capacității de apărare a României, infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, dacă comit aceste infracțiuni fără violență. Prin această modificare se realizează o discriminare evidentă între autorii acestor fapte și cei ai unor infracțiuni mai puțin grave (falsificare de monedă) și se poate da naștere unei stări de insecuritate în societate.

- Modificarea art. 139 Cod procedură penală vor duce la eliminarea, dintre mijloacele de probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracțiunilor;

- Modificarea art. 168 Cod procedură penală va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziții informatice și va îngreuna dovedirea unor infracțiuni, fără nici un argument obiectiv. Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii și în baza autorizației unui judecător ;

- Introducerea art.4 alin.3, 4 Cod procedură penală realizează o evidentă discriminare între autorii unor infracțiuni și dreptul publicului de a avea acces la informații de interes public. Aceste reglementări contravin jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Recomandării (2003) 13 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Rezoluției nr.428/1970 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind obligația statelor de a asigura accesul oricărei persoane interesate și mass-media la informații de interes public. Cercetările efectuate în cauze de corupție, spălare de bani, evaziune fiscală, cauze de violență etc reprezintă informații de interes public, așa încât, restricția echivalează cu încălcarea dreptului publicului de a avea acces la informații publice.

















6828 vizualizari

  • +15 (23 voturi)    
    FRICA E MARE (Joi, 14 decembrie 2017, 12:32)

    relud [utilizator]

    ieri un domn parlamentar se plangea ca a fost amenintat cu dosar penal,ce nu inteleg eu e de ce sa-ti fie teama daca nu ai facut nimic?
    • -4 (8 voturi)    
      Propunerile sunt ok, in spirit occidental (Joi, 14 decembrie 2017, 14:56)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui relud

      Propunerile sunt ok, in spirit occidental, sper sa se puna in aplicare.
      Cum ar zice un celebru nimic, pentru procurorii incompetenti: "Ghinion".
      Procurorii competenti vor fi avantajati prin faptul ca nulitatile elibereaza drumul.

      Si da, "iti fac dosar penal" ESTE o omenintare in Romania de azi. Simpla scriere a numelui cuiva pe un dosar - ca asa i s-a nazarit procurorului peste noapte - ii schimba fundamental coordonatele vietii acelei persoane. Iar procurorul nu are nicio apasare sa tina dosarul deschis ani de zile, sa-l faca pe ala neom si nicio raspundere ca, daca instanta l-a dovedit nevinovat pe om, el, procurorul sa suporte o cat de mica consecinta.
  • +20 (24 voturi)    
    Hotii din Parlament.. (Joi, 14 decembrie 2017, 12:35)

    Johanis [utilizator]

    ...trebuiau de ani de zile sa fie judecati si condamnati!

    Tel Drum-ul a nenorocit o tara dupa privatizare.

    Au trecut 15 ani de atunci.

    Paguba produsa poporului roman este mult mai mare decat au stabilt procurorii!

    La fel cum, cand este inculpat un primar, pentru o spaga sau o atribuire a unui contract, acesta este cercetat pentru spaga luata!
    Dar paguba adusa bugetului local nu se ia in calcul. Daca el cumpara acele produse cu un pret de zece-douazeci de ori mai mare si indatoreaza primaria pe 20 de ani, populatia, platitoare de taxe si impozite la bugetul local, suporta aceasta paguba. Profitul ramane la prestator si ancheta se face pentru dare/luate de mita!
  • +9 (13 voturi)    
    Toate, dar absolut toate exemplele de modificari (Joi, 14 decembrie 2017, 12:58)

    Susufler0 [utilizator]

    enumerate de DNA sunt neconstitutionale ! Pt destule dintre ele nici nu trebuie sa ai studii de specialitate pt a constata acest lucru, fiind suficienta citirea atenta si punerea in miscare a bunului simt comun !

    Daca CCR nu va constata neconstitutionalitatea lor atunci se poate decreta ca s-a terminat cu domnia legii si incepe domnia infractorilor (nu doar corupti ci si suti, violatori de domiciliu, tulburatori de posesie, falsificatori, traficanti, etc).

    PS. Oare chiar sa inceapa cei 1000 de ani de intuneric pt Romania ?
    • +4 (8 voturi)    
      Stim Ce Avem de Facut, dar Vrem ? (Joi, 14 decembrie 2017, 13:49)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      Sau Ramanem 1.000 de ani In Intuneric ?
      "When the government violates the people's rights, insurrection is, for the people and for each portion of the people, the most sacred of the rights and the most indispensible of duties." - Marquis de Lafayette
      • -1 (5 voturi)    
        Ce optimist esti. (Joi, 14 decembrie 2017, 15:17)

        Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        S-o crezi tu ca vei ramane 1000 de ani pe intuneric in Romania !. Legile lui Dragnea vor elimina cea mai mare parte a poporului roman din Romania in maxim un secol.
        • +2 (2 voturi)    
          "1000 de ani de intuneric pt Romania" (Joi, 14 decembrie 2017, 16:25)

          Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          era o metafora !

          Sunt de acord cu tine ca in realitate chiar si mai putin de un secol de politica dragnista ar fi suficient sa "rezolv " tot pe aceste meleaguri.
          • +1 (3 voturi)    
            Atentie cu metaforele, (Joi, 14 decembrie 2017, 17:02)

            Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

            altfel poti da sperante desarte altora.
  • +5 (9 voturi)    
    Eu va zic atat: (Joi, 14 decembrie 2017, 12:59)

    Doaroparere [utilizator]

    Daca se voteaza asta :
    - Modificarea art. 168 Cod procedură penală va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziții informatice și va îngreuna dovedirea unor infracțiuni, fără nici un argument obiectiv. Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii și în baza autorizației unui judecător ;

    Tineti-va atent copii ca orice pedofil nu va mai putea fi arestat daca ii gaseste in calculator ceva compromitator; indiferent ca e cautat doar pt. un comentariu absurd pe retele de socializare si politia ii gaseste dovezi in calculator - acestea nu pot fi folosite. RO va fi raiul infractorilor informatici.
    • +2 (6 voturi)    
      pai daca se promulga.... (Joi, 14 decembrie 2017, 13:35)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Doaroparere

      ... aberatiile astea, in doua saptamini am sters-o din tara. Deja ma gindesc serios sa incep cautarile pentru un job afara.
      • 0 (0 voturi)    
        Stai la coada! (Sâmbătă, 16 decembrie 2017, 1:03)

        Heruvim [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        Altii deja cauta de cateva luni.
        • 0 (0 voturi)    
          In IT... (Luni, 18 decembrie 2017, 13:36)

          bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Heruvim

          ... imi ia maxim o luna sa gasesc ceva convenabil afara. Dilema mea acum e UE sau SUA. In rest... fiecare cum i-o fi bafta.
  • +6 (10 voturi)    
    Referitor la Art 83. (Joi, 14 decembrie 2017, 13:00)

    Cataleya [utilizator]

    As vrea sa vad si eu cine ar mai avea curajul sa-i acuze pe unii ca fratii Camataru, in timp ce acestia stau in fata lui/ei, cu o scobitoare intre dinti, ranjind cu subinteles si incordandu-si, din cand in cand si in mod ostentativ, pachetele de muschi.
  • +7 (11 voturi)    
    Republica Borfașilor (Joi, 14 decembrie 2017, 13:03)

    Celbland [utilizator]

    PSD vrea să acorde criminalilor, infractorilor, borfașilor, puteri mult mai mari decât procurorilor.

    Îmi închipui un asasin cu ochii injectați, participând la interogarea unui martor și transmițându-i prin gesturi că va fi următoarea victimă.

    Că la alegeri au votat 3 milioane de criminali sau iubitori de criminali, înțeleg, dar nu înțeleg pasivitatea celorlalți 16 milioane de oameni cinstiți, care puteau să se pronunțe împotriva legiferării crimelor și infracțiunilor.
  • +6 (8 voturi)    
    Ce sa mai spui? (Joi, 14 decembrie 2017, 13:10)

    trem [utilizator]

    Pare ca toata lumea e paralizata si parca nu le vine sa creada ca o sa se intample. Stam si ne uitam...cum se duce si ultima sperantza de civilizatie. Intram in Evul Mediu si nu suntem condusi de regi ci de Neanderthali. Si la anul o sa ne plangem de mila ca economia se va duce in nas! Cand omul de rand va fi atins la buzunar si la mancare poate va intelege.

    Protestele tacite de genul celor de la Sibiu par a fi ultima solutie....si o iesire in strada a magistratilor ar fi ceva!
  • +8 (8 voturi)    
    ehe... (Joi, 14 decembrie 2017, 13:14)

    liviu_ [utilizator]

    nu numai ca se distruge orice sansa de a avea un parlament cinstit...

    dar se incurajeaza infractionalitatea in general in romania...

    sa vezi furturi etc in draci... Africa ne vom numi!
  • +3 (5 voturi)    
    Vad ca se cenzureaza (Joi, 14 decembrie 2017, 13:19)

    Doaroparere [utilizator]

    Modificarea art. 168 Cod procedură penală va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziții informatice

    Va face ca o gramada de infractiuni informatice sa fie de nepedepsit si deamenea de a administra probe in cazuri gen pedofilie si abuzuri pe internet ........
  • +8 (8 voturi)    
    S-A DUS VREMEA MESAJEOR (Joi, 14 decembrie 2017, 13:28)

    Martinezu [utilizator]

    E timpul pentru fapte! Daca nu acum cand? La anul?
    Sa tot spunem ca e grav, ca e ai ca e ailalta...
    Pana cand?
  • -4 (10 voturi)    
    asta a votat poporul (Joi, 14 decembrie 2017, 13:32)

    MirceaIo [utilizator]

    In numele poporului se fac toate aceste modificari legislative.
    • +2 (4 voturi)    
      corectează-mă dacă greşesc (Joi, 14 decembrie 2017, 13:45)

      lildog [utilizator] i-a raspuns lui MirceaIo

      dar nu am văzut călcarea în picioare a justiţiei şi a statului de drept în programul de guvernare al PSD. Şi după graba în care le votează ai zice că erau pe prima pagină. Deci cine a votat pentru mizeriile astea? Cine a votat punerea în cap a economiei? Cine a votat stoparea oricărei investiţii în infrastructură? Numai nu vă repeziţi toţi odată să răspundeţi că o să daţi pe spate server-ul HN.
      • +3 (7 voturi)    
        Asta e singurul lor argument. (Joi, 14 decembrie 2017, 14:06)

        Cataleya [utilizator] i-a raspuns lui lildog

        Ne-ati votat, am fost alesi democratic, avem majoritatea, facem ce vrem!
        Nu e deloc asa. Trebuie sa faca ceea ce au promis in campania electorala, pt ca tocmai pe acele promisiuni au fost alesi.

        Si de aici se despart apele.
  • +1 (1 vot)    
    . (Vineri, 15 decembrie 2017, 2:26)

    thailandezu [utilizator]

    "Mai mult, nu vor mai putea fi arestați preventiv autorii infracțiunilor contra capacității de apărare a României, infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, dacă comit aceste infracțiuni fără violență." Imi poate explica si mie cineva, va rog frumos, cum pot fi comise "infracțiuni de genocid, contra umanității și de război", fara violenta?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version