Infiintarea sectiei de investigare a magistratilor nu este necesara, aceasta masura nefiind justificata, sustine presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena. Ea spune ca, asa cum arata si avizul negativ dat cu privire la acest text de lege, CSM nu este de acord cu aceasta propunere, mai ales in modalitatea in care a fost discutata si adoptata, transmite news.ro.

"Plenul CSM a exprimat un aviz negativ si cu privire la acest aspect. Avizul negativ a fost solid motivat. Daca ati observat in punctul de vedere exprimat de reprezentantii CSM, care au primit mandatul nostru, si acestia s-au opus invocand acelasi aviz negativ cu motivarea care se gaseste in cuprinsul acestuia. Aceasta sectie, din punctul nostru de vedere, nu este necesara, nu se justifica sub nicio forma infiintarea ei si mai ales in modalitatea in care a fost discutata si in cele din urma adoptata. Nu s-a motivat consistent aceasta propunere si cu atat mai putin nu suntem de acord cu adoptarea acestui text de lege", a declarat presedintele CSM, Mariana Ghena, la Parlament.

La randul sau, procurorul general Augustin Lazar considera discriminare infiintarea unei sectii speciale care sa investigheze magistratii, spunand ca nu poate exista o structura care sa vizeze o categorie profesionala, nici macar magistratii.

"Ar trebui sa nu existe niciun fel de sectie. Pot spune doar un singur cuvant: discriminare. Nu poate exista o structura investigativa care sa vizeze o categorie profesionala, nici macar magistratii", a declarat joi Augustin Lazar, la plecarea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Comisia parlamentara speciala pentru legile Justitiei a votat joi infiintarea unei sectii de investigare a unor infractiuni din Justitie, care va functiona in cadrul Parchetului General si va avea drept competente exclusive efectuarea urmaririi penale pentru infractiunile de coruptie si infractiunile contra infaptuirii justitiei savarsite de procurori si judecatori.