Bitcoin a cazut cu peste 12 procente pe pietele asiatice, coborand sub pragul de 15.000 de dolari dupa ce atinsese un maxim istoric de peste 16.000 de dolari in cadrul sedintei de tranzactionare de vineri, transmite Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Moneda digitala a consemnat o corectie severa de 12,6% pe piata specializata Bitstamp, coborand la 14.500,76 de dolari dupa ce crescuse pana la varful istoric de 16.666,66 dolari.

Cresterea saptamanala a bitcoin este insa de peste 30 de procente, in conditiile in care unii investitori se intreaba daca moneda virtuala nu este intr-o bula speculativa pe cale sa se sparga.

Cu doar trei zile inainte ca unul dintre cei mai mari operatori bursieri din lume, CBOE Global Markets Inc., sa inceapa tranzactionarea de contracte futures bazate pe aceasta cripto-moneda, bitcoin a avut una dintre cele mai nebune sesiuni de tranzactionare din istoria sa.

Pe bursa specializata GDAX a Coinbase, cotatiile s-au grabit sa parcurga distanta dintre 16.000 de dolari pana la aproape 20.000 de dolari in doar 90 de minute, apoi s-au prabusit inapoi.

Cea mai mare moneda digitala a lumii are acum un pret de 15-16 ori mai mare decat la inceputul acestui an.

Coinbase, una dintre cele mai mari platforme americane de tranzactii specializate s-a prabusit temporar, iar serviciile sale au continuat sa sufere.

Trezor, un serviciu de “wallet” (portofel pentru bitcoin, a anuntat pe Twitter ca are “probleme minore” cu serverele, iar Bitfinex, cea mai mare bursa de bitcoin din lume, a spus, tot pe Twitter, ca sufera, de cateva zile, un atac de tip denial of service ce s-a agravat.

Cboe si CME Group Inc. au primit saptamana trecut aprobarea sa ofere produse futures bazate pe bitcoin. CME va incepe sa le tranzactioneze pe 18 decembrie.

Intrarea Cboe si a CME este un moment crucial pentru bitcoin, pentru ca multi investitori profesionisti nu au vrut pana acum sa aiba de-a face cu platformele nereglementate pe care se tranzactioneaza moneda digitala. Cboe si CME se supun reglementarilor, ceea ce va mai linisti din aceste ingrijorari.

Unii jucatori mari au avertizat insa in privinta problemelor ce vor aparea odata cu intrarea criptomonedei pe piata futures.

Miercuri, Futures Industry Association -un grup de mari banci si brokero - a spus ca aceste contracte sunt aduse in graba pe piata, fara a fi analizate suficient riscurile.

Futures Industry Association si-a prezentat ingrijorarile intr-o scrisoare deschisa, punand sub semnul intrebarii capacitatea burselor de a combate in mod adecvat manipularea cotatiilor futures ale bitcoin.

FIA a acuzat si ca bursele nu s-au consultat destul, inainte de lansare, in privinta altor probleme tehnice, precum limitele de tranzactionare, testele de stres sau operatiunile de clearing.

Cboe spune insa ca a lucrat cu autoritatea de profil, Commodity Futures trading Commission (CFTC), pentru crearea si imbunatatirea contractelor futures pe bitcoin si ca este “dedicata conlicrarii cu CFTC pentru monitorizarea tranzactionarii si pentru cresterea unei piete futures a bitcoin transparente, lichide si corecte”.

Dar alti experti in tranzactionare au tras un semnal de alarma in privinta posibilitatii manipularii pietei.

Argumentul este ca, din cauza ca bursele cu monede virtuale nu sunt supravegheate de un reglementator central, trisorii ar putea actiona nereperati daca incearca sa miste pretul bitcoin pe burse cu volume reduse.

CFTC “are reguli anti-manipulare solide pentru futures, dar ele nu vor proteja neaparat investitorii daca pietele bitcoin sunt manipuloate”, explica Ty Gellasch, director la Healthy Markets Association, o organizatie pentru drepturile investitorilor.

Contractele futures ale Cboe se vor baza pe cotatiile bitcoin de pe Gemini Exchange. CME va folosi patru burse specializate, inclusiv GDAX al Coinbase, unde preturile au fost extrem de volatile joi.

Atat Cboe cat si CME au pregatit mecanisme de limitare a oscilatiilor de pret. Cboe va opri tranzactiile pentru doua minute daca preturile cresc sau scad cu zece procente si pentru cinci minute in cazul in care cotatiile se misca cu 20 de procente intr-o parte sau alta. La CME, cotatiile nu pot oscila cu mai mult de 20%.

Produsele futures au parte de sprijin din aprtea unor jucatori majori.

Goldman Sachs Group intentioneaza sa ofere astfel de contracte futures pentru anumiti clienti in momentul in care aceste derivate vor ajunge pe piata, a declarat Bloomberg o persoana care cunoaste planurile companiei.

Goldman Sachs, una dintre cele ami mari firme ce ajuta clientii sa cumpere si sa vanda contracte futures, va actiona insa ca o agentie de intermediere si nu va juca rol de market-maker si nici nu va achizitiona pentru sine astfel de derivate.