Regele Mihai a murit / Klaus Iohannis: Guvernul va organiza funeralii de stat. Avem in continuare nevoie in viata noastra publica de actiunile Familiei Regale

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 5 decembrie 2017, 16:03 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis
Foto: Presidency.ro
Presedintele Klaus Iohannis a transmis marti un mesaj de condoleante in urma mortii Regelui Mihai, anuntand ca Guvernul va organiza funeralii de stat pentru Mihai I, "potrivit rangului si meritelor sale". Seful statului si-a exprimat totodata speranta ca societatea romaneasca si reprezentantii ei politici nu vor lasa ca mostenirea lui Mihai I sa se piarda. "Avem in continuare nevoie in viata noastra publica de continuitatea actiunilor Familiei Regale, care a dovedit in atatea randuri utilitatea si simtul datoriei, precum si loialitatea fata de interesele fundamentale ale statului roman", spune Iohannis.

Intr-un comunicat remis de Administratia Prezidentiala se precizeaza ca "presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a primit cu indurerare vestea mortii Majestatii Sale Regele Mihai I" si ca "i-a transmis Altetei Sale Regale Principesa Mostenitoare Margareta o scrisoare de condoleante".

Mesajul transmis de Klaus Iohannis, postat pe site-ul Presedintiei:

"Personalitate remarcabila a Romaniei contemporane, servindu-si tara cu mult angajament si responsabilitate, domnind probabil peste cea mai tulbure perioada din secolul XX, Regele a stiut mereu sa fie un model de comportament si atitudine. Prin modul in care a actionat ca sef al statului nostru, prin curajul si daruirea de care a dat dovada, Mihai I a transformat sintagma "Regele si Patria"  intr-una care i-a definit intreaga viata.

Cu credinta si incredere in misiunea sa, Mihai I a domnit peste vremuri in care democratia a fost pusa la grea incercare si in care respectarea drepturilor omului a fost o misiune dificila. Cu toate acestea, rolul sau in apropierea noastra de valorile europene este pe deplin cunoscut astazi. El s-a opus cu tarie extremismelor, in incercarea de a-si salva Tara si Poporul, si de aceea merita pe deplin respectul si omagiul nostru.

Ultimul sef de stat al unei puteri beligerante in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial si Maresal al Armatei Romane, Mihai I a contribuit decisiv la scurtarea razboiului si la salvarea a sute de mii de vieti omenesti. Regele a aparat cu toate puterile si prerogativele sale statalitatea in momentele cele mai dificile ale domniei.

O nedreptate istorica l-a indepartat de la domnie si l-a alungat din tara, dar acest trist eveniment nu l-a impiedicat ca in amarul Exil sa ramana atasat continuu valorilor autentice si credintei neabatute ca Romania va reveni la statutul firesc de stat european democratic.

Dupa 1989, tinut departe de tara si poporul sau, Regele a continuat sa militeze pentru propasirea Romaniei. Turneele si misiunile diplomatice pentru aderarea Romaniei la NATO si la Uniunea Europeana ne arata devotamentul prin care a ramas neconditionat fidel Natiunii sale. Modelul sau inspirator ne dovedeste ca pentru Mihai I, a fi in serviciul tarii a fost o profesiune de credinta.

Prin tot ceea ce a facut, Regele Mihai si-a pus intreaga viata in slujba natiunii romane si a servit cu abnegatie, demnitate si responsabilitate tara in care s-a nascut.

Pentru aceste merite, Guvernul va organiza funeralii de stat pentru Mihai I, potrivit rangului si meritelor sale. Astfel, vom arata ca ne respectam istoria si ca stim sa onoram asa cum se cuvine un mare om de stat.

De asemenea, imi exprim speranta ca societatea romaneasca si reprezentantii ei politici nu vor lasa ca mostenirea lui Mihai I sa se piarda. Avem in continuare nevoie in viata noastra publica de continuitatea actiunilor Familiei Regale, care a dovedit in atatea randuri utilitatea si simtul datoriei, precum si loialitatea fata de interesele fundamentale ale statului roman.

Transmit totodata condoleantele mele Familiei Regale.

Dumnezeu sa-L odihneasca in pace!"



Citeste mai multe despre   


















2265 vizualizari

  • -2 (10 voturi)    
    nu cred ca merita atata atentie (Marţi, 5 decembrie 2017, 16:09)

    Dumitru Palade [utilizator]

    Nu stiu Regele cui a fost dar sigur ca nu a romanilor.Cat a stat in Elvetia,a cui rege era? Dar cum pesedeii trebuie sa mai puncteze,in frunte cu ticalosii lor,sigur ca va exista un Mihai 1 sau oricare,doar pentru propaganda.
  • -1 (13 voturi)    
    ... (Marţi, 5 decembrie 2017, 16:24)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    care activitati ? alea cand se duce Dragnea sa le promita cota din Bugetul Statului ca sa ii sustina in conducerea cu condamnati a statului roman?
  • 0 (2 voturi)    
    doliu national ! (Marţi, 5 decembrie 2017, 16:50)

    boogiewoogie [utilizator]

    cand, in ce zi(le)?
  • -2 (12 voturi)    
    serios? (Marţi, 5 decembrie 2017, 16:58)

    Nevermind [utilizator]

    De care actiuni ale oengeului famiglia regala are cineva nevoie? Poate psd-ul
  • +2 (2 voturi)    
    cu tot respecul Dl presedinte (Marţi, 5 decembrie 2017, 18:58)

    middle_brick [utilizator]

    Romania nu mai este un stat monarhic situație in care nici familia regala nu mai exista legitim. Ce spuneți despre familia regala a Franței, sau a Germaniei, sau a Austriei....au si ei succesori au ba?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version