Premierul Mihai Tudose a afirmat marti ca "poporul roman se desparte indurerat de Regele Mihai, un model de moralitate si demnitate pentru romani, o personalitate care a marcat puternic istoria Romaniei".

"Ii vom simti mereu lipsa, cu atat mai mult anul viitor, atunci cand vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificatie deosebita pentru natiunea noastra. Amintirea Majestatii Sale va ramane mereu vie", a scris primul ministru, pe contul lui de Facebook.

Acesta a transmis condoleante Casei Regale a Romaniei si si-a incheiat postarea cu un citat din discursul sustinut de Regele Mihai in Parlamentul Romaniei, in 2011: "Prima noastra datorie astazi este sa ne amintim de toti cei care au murit pentru independenta si libertatile noastre, in toate razboaiele pe care a trebuit sa le ducem si in evenimentele din Decembrie 1989, care au daramat dictatura comunista. Nu putem avea viitor fara a respecta trecutul nostru".