"Am ramas in Romania in ciuda evidentei ca toti artistii romani care s-au afirmat au facut-o plecand de aici. Am vrut si eu s-o fac de nenumarate ori, am fost impins cateodata s-o fac", scrie scriitorul Mircea Cartarescu pe pagina sa de Facebook.

Mircea CartarescuFoto: Hotnews

"Totusi am ramas, riscand sa fiu inca un autor obscur, pierdut in the middle of nowhere, ca atati scriitori ai nostri pe care-i cunoastem doar noi.

Adevarul este ca ma simt bine in Romania, ma simt legitim aici, unde cunosc locurile, oamenii si mai ales unde pot folosi cotidian superba limba romana.

Faptul ca tara mea e astazi grav bolnava nu ma indeparteaza de ea, ci-mi starneste compasiunea si instinctul de-a ajuta. Stau asezat langa ea, pe patul ei de suferinta, ii iau mana si-i spun, de ziua ei, la multi ani", spune Cartarescu.