Dupa aparitia site-ului statulparalel.ro, care ironizeaza sintagma folosita de liderii Puterii, a aparut si site-ul statulparalel.com. Potrivit datelor whois.com, site-ul ar fi fost inregistrat de PSD, prin intermediul lui Ionut Ciubotariu, cel care a conceput softul de raportare a rezultatelor din sectiile de votare prin SMS si martor in dosarul Referendumul, in care Dragnea a fost condamnat la inchisoare cu suspendare.

StatulParalel.comFoto: Captura

"Registrant Name: Ionut Ciubotariu / Registrant Organization: Partidul Social Democrat / Registrant Street: Soseaua Kiseleff Nr. 10", se arata la o cautare pe site-ul godaddy.com. Potrivit presei locale, Ionut Ciubotariu este cel care a conceput, impreuna cu un coleg, un sistem de raportare a rezultatelor din sectiile de votare prin SMS. Acesta a fost martor in dosarul Referendumul.

Pe StatulParalel.com sunt publicate articole care sustin teoria lansata de Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, potrivit careia exista forte oculte din Justitie, politica si servicii secrete care conspira pentru distrugerea PSD si ALDE.

In deschiderea site-ului: un articol in care este atacat creatorul site-ului statulparalel.ro, un "activist #rezist care lupta contra 'hotiei si coruptiei'" dar care "a fost executat de doua ori pentru neplata taxelor si impozitelor".

In rest, principalele subiecte sunt legate de Traian Basescu, Laura Codruta Kovesi si Florian Coldea, dar sunt prezente si articole care sustin intentia PSD de a modifica legile justitiei, prin citate din judecatoarea Gabriela Baltag sau Dana Garbovan, de la UNJR.