La Cluj a fost deschis joi un nou Consulat, cel al Republicii Kazahstan. Omul de afaceri clujean Ștefan Gadola a preluat mandatul de Consul onorific în prezența ambasadorului Kazahstanului în România, Daulet Batrashev.

Ceremonia deschiderii consulatuluiFoto: Actual de Cluj

Primarul Clujului Emil Boc a apreciat că indiferent de distanțe, Clujul își extinde colaborarea cu țări importante din Europa și nu numai, pentru derularea unor parteneriate strategice, în domeniile IT&C, energie, logistică, produse agroalimentare, servicii medicale, educație, cultură și nu numai. Ștefan Gadola a precizat că va depune un efort considerabil pentru ca relațiile României cu Kazahstan să se îmbunătățească semnificativ, mai ales că această țară are în acest moment un potențial imens de dezvoltare.

La ceremonia de înmânare a titlului de Consul Onorific a participat și rectorul Universității Babeș Bolyai Cluj, Ioan Aurel Pop, care a relatat că are o strânsă colaborare cu Universitatea din Astana, și că tot mai mulți studenți kazahi vin să studieze la Cluj, prin intermediul unor programe universitare.

Primăria Cluj Napoca a semnat și un protocol de înfrățire cu orașul Karaganda, capitala administrativă a provinciei cu același nume, considerată drept cel mai mare centru industrial, științific și cultural al țării.

„Kazahstanul nu înseamnă doar bogăţii naturale sau stepa, ci şi o mare moştenire lăsată umanităţii, de la provenienţa banalului măr până la zborurile cosmice lansate de la Baikonur. Lumea modernă beneficiază astăzi din plin de pe urma Kazahstanului fără să ştie. Dacă petrolul sau uraniul sunt văzute drept principalele lucruri pe care Kazahstanul le oferă lumii, există şi surprize. De pildă, cred că puțină lume știe că în Kazahstan sunt, oficial, 21.000 de români. Neoficial ar fi chiar 40.000 de mii. Kazahstanul este cel mai mare producător mondial de uraniu. Statul asiatic deţine 12% din rezervele mondiale şi 36% din producţia planetară”, a comentat Gadola (foto jos). Omul de afaceri este asociat în echipa care a pus bazele Energobit, una dintre celei mai importante companii producătoare de sisteme de energie din România.

Citeste tot articolul pe Actual de Cluj