Bonurile fiscale cu o valoare de 654 de lei emise in data de 27 octombrie au iesit castigatoare la extragerea de duminica a Loteriei bonurilor fiscale, informeaza News.ro.

La extragerea de duminica seara au participat toate bonurile emise in luna octombrie.

Selectia castigatorilor va fi realizata in doua etape, iar duminica seara a avut loc prima etapa, care a constat in extragerea bilelor care determina ziua emiterii si valoarea bonurilor castigatoare. Astfel, au iesit castigatoare bonurile fiscale cu o valoare de 654 de lei, emise in data de 27 octombrie.

Fondul de premiere este de un milion de lei, suma din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Daca numarul cererilor de revendicare va fi mai mare de 100, va fi organizata cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri castigatoare, potrivit Ministerului Finantelor.

Cererile de revendicare pot fi depuse incepand cu prima zi dupa efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor castigatoare trebuie sa depuna bonurile fiscale (in original), copia actului de identitate si o cerere, la orice administratie fiscala din structura ANAF.