Premierul Mihai Tudose l-a demis vineri seara pe secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Cercel Ninel, care a fost retinut vineri seara de procurorii DNA sub acuzatia de santaj, au declarat, pentru HotNews.ro. surse guvernamentale.

Mihai TudoseFoto: Captura Digi 24

Procurorii anticoruptie spun ca secretarul de stat a incercat sa-l demita pe seful CZM Brasov deoarece acesta se impotriva ca un contract al CFR Marfa cu Azo Mures sa fie incredintat unor societati private de transport.

Acesta a fost anterior directorul regionalei CFR Calatori Craiova, incepand cu 1999.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Brasov au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 10 noiembrie 2017, a inculpatului CERCEL NINEL, secretar de stat in Ministerul Transporturilor, cu privire la savarsirea infractiunii de santaj.

Retinerea este legata de incendiul care a izbucnit sfarsitul lunii octombrie la un tren de marfa care transporta azotat de amoniu de sociatea Azo Mures SA, in statia Comarnic, jud. Prahova.

Procurorii spun ca, in contextul acestui incident, incepand cu data de 1 noiembrie .2017, Cercel Ninel, "profitand de functia de secretar de stat, i-a solicitat direct sau prin intermediari, partii vatamate, in mod imperativ sa-si dea demisia din functia de manager al Centrului Zonal de Marfa CZM Brasov, caci in caz contrar va fi demis, chiar daca incidentul nu s-a produs pe raza sa teritoriala de responsabilitate".

Acesta i-ar fi promis managerului ca, in schimbul demisiei, "va fi absolvit de orice raspundere disciplinara, va avea in continuare un post de consilier pe care inculpatul il va infiinta special si la Brasov, promitandu-i totodata ca ulterior, in cadrul reorganizarii CFR Marfa, il va sustine in fata ministrului pentru a fi numit sef de regionala".

Managerul CZM Brasov nu a acceptat insa, dar a fost amenintat cu o serie de controale in urma carora va fi demis, afirma DNA, intr-un comunicat.