Istoricul Madalin Hodor, cercetator la CNSAS, a publicat in Revista 22 documente oficiale care arata ca ofiteri ai Securitatii (politia politica a regimului Ceausescu) au ridicat si folosit armament si munitie reala in zilele 17-19 decembrie 1989 la Timisoara. Hodor arata ca securistii si militienii au luat din depozitul de armament al Ministerului de Interne 272 de arme, multe dintre ele mitraliere Kalasnikov, si au returnat doar 63 dintre ele. Dezvaluirile lui Hodor infirma mitul propagat de Iulian Vlad si portavocile sale din mass-media, care au sustinut constant ca securistii nu au tras in timpul Revolutiei anti-comuniste.

expo revolutie foto 7Foto: Hotnews

Informatiile au fost consemnate de maistrul militar clasa a II-a Ambrozie Pantea, gestionarul depozitului de armament al Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Timiș. Ambrozie Pantea e cel care a notat numele celor 272 de securisti care au ridicat arme, munitie, dar si numele celor care au returnat arme cu care s-a tras.

Listele lui Ambrozie Pantea mai arata ca la Timișoara au acționat și securisti aduși din alte zone ale țării. Doi dintre ei sunt menționați în data de 19.12.1989 printre cei care au ridicat pistoale-mitralieră și muniție din depozitul inspectoratului Timiș: locotenentul Constantin Poenaru, de la Servicul 1 al ISJ Teleorman, și locotenentul Lucian Mitrache, de la ISJ Olt. Mitrache a aparut mai tarziu in investigatii de presa in legatura cu o afacere imobiliara in care a fost implicat alaturi de Gabriel Oprea.

Citeste aici investigatia integrala din Revista 22