Ministerul Justitiei va prelua in administrare doua imobile, compuse din constructii, amenajari la terenuri si suprafete de teren, aflate in proprietatea publica a statului si in administrarea Ministerului Apararii Nationale, pentru a le transforma in penitenciare, potrivit unei hotarari adoptate miercuri de Guvern.

Cele doua imobile sunt acum dezafectate ca urmare a procesului de reorganizare si restructurare a Armatei Romane si se afla in comunele Magura si Unguriu, din judetul Buzau. Ministerul Apararii Nationale este de acord cu transmiterea acestora din administrarea sa in cea a Ministerului Justitiei pentru Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Potrivit Guvernului, spatiile de cazare pentru persoanele private de libertate vor fi realizate efectiv in cadrul unui imobil, deoarece in al doilea imobil sunt amplasate elementele care constituie sursa de alimentare cu apa a primului imobil.