Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) declara ca sustine mesajele emise de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si de conducerea Parchetului General privind retrimiterea de la Parlament la Ministerul Justitiei a proiectului de modificare a legilor Justitiei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CSM remis joi, Plenul Consiliului a fost informat joi de catre ministrul Justitiei, Tudorel Toader, ca proiectul de modificare a legilor Justitiei a fost transmis direct Parlamentului la solicitarea acestuia si urmeaza a fi valorificat in procedura parlamentara, ca initiativa a Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului.

'In aceasta situatie, procedura derulata pana in prezent si in cadrul careia Consiliul Superior al Magistraturii a emis un aviz negativ la 28 septembrie 2017, asupra proiectului de modificare a Legii nr.303/2004, a Legii nr.304/2004 si a Legii nr.317/2004, apare ca fiind abandonata. O astfel de maniera de abordare a procesului legislativ risca sa il faca lipsit de eficienta si consistenta, ducand in derizoriu un proiect a carui importanta si necesitate sunt recunoscute atat de sistem cat si de societate', declara CSM.