Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, la Iasi, ca spera ca, in urma aplicarii legii recursului compensatoriu, 'sa nu existe o dinamica crescanda a ratei criminalitatii', afirmand totodata ca directiile de Probatiune au luat masuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberati, scrie Agerpres.

Tudorel ToaderFoto: Facebook / Tudorel Toader

'Nu stiu, vom vedea. Sper sa nu existe, sa spunem, o dinamica crescanda a ratei criminalitatii. Pana la urma, pedeapsa si detentia in penitenciar are rolul acesta, de preventie speciala fata de cel care a fost aplicata decat preventie generala fata de toti cetatenii carora legiuitorul le atrage atentia sa nu intre in impact cu legea penala ca, de nu, vor suporta rigorile acesteia, adica pedepsele', a declarat Tudorel Toader, raspunzand unei intrebari din partea presei.

El a spus ca, inainte de intrarea in vigoare a noii legi, i-a invitat la Ministerul Justitiei toti sefii Directiilor de Probatiune pentru a discuta despre dificultatile pe care le intampina in activitatea lor, precum si masurile care trebuie luate pentru imbunatatirea activitatii.

'Cu siguranta, in fata acestor eliberari fac o prioritizare a masurilor pe care trebuie sa le ia, prioritizare in care intra si aducerea sub supraveghere imediata a celor care au iesit sau ies din penitenciar pe baza recursului compensatoriu', a declarat Tudorel Toader, care participat la Iasi la a XIX-a editie a colocviilor juridice ale Bancii Nationale a Romaniei.

El a reiterat luni, la Iasi, referitor la recursul compensatoriu, ca studiul de impact se face in momentul in care se elaboreaza legea si nu in faza de aplicare a acesteia, mentionand totodata ca, initial, proiectul prevedea trei zile beneficiu pentru liberare conditionata si nu sase cat este in prezent.

'Pana la urma, legea a avut un parcurs si eu am incercat sa il subliniez. Initiativa vine de undeva din 2016. In noiembrie 2016 Ministerul Justitiei s-a adresat CSM, CSM dadea un aviz. Urmare a avizului CSM, modificarea din Parlament, din trei zile beneficiu la 30 de zile pentru calcularea liberarii conditionate s-au transformat in sase zile la 30 de zile. Sase zile considerate ca fiind executate efectiv, conditii in care, sigur, ultima perioada a fost compensata, fapt care a determinat punerea in libertate a 529 de detinuti in prima zi, iar altii 3.349 au vocatie la liberare conditionata. Dar vocatie nu inseamna si faptul ca vor iesi. Vocatie inseamna ca se duc in comisie, se duc la instanta, ca se va evalua, se va aprecia, si judecatorul va decide daca cui si cand ii da drumul liberat conditionat', a declarat presei ministrul Tudorel Toader.

Totodata, ministrul a precizat ca, cei care au cauzele pe rol la CEDO si care au parasit penitenciarul, executand pedepsele in conditii necorespunzatoare, au dreptul la despagubiri.

'Pentru fosta detentie in conditii necorespunzatoare, Curtea Europeana a unit cauzele, a suspendat, a dat hotararea pilot, asteapta de la noi foaia de parcurs, pe care o vom prezenta in intr-un timp scurt, si veti vedea care masuri au fost compensatorii. Cei care au cauzele pe rol, care au parasit penitenciarul, care au executat pedeapsa in conditii necorespunzatoare au dreptul la despagubiri. Chiar daca vrem sau nu, asa spune decizia pilot si Curtea Europeana, iar noi trebuie sa o respectam. Daca nu, se numeste ca nu ne indeplinim obligatia. Obligatia e obligatie, se executa si nu se discuta', a declarat Tudorel Toader.

Ministrul Justitiei Tudorel Toader s-a aflat luni la Iasi pentru a lua parte la a XIX-a editie a colocviilor juridice ale Bancii Nationale a Romaniei, eveniment organizat la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi.