Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a anuntat vineri, la Deva, ca incepand de anul viitor toate procedurile de achizitii pe medicamente, dezinfectanti si servicii ale spitalelor din tara vor fi derulate la nivel central, prin ministerul pe care il conduce, transmite Agerpres.

El a aratat ca a transmis deja adrese directiilor de sanatate publica si spitalelor din tara in care acestea sunt informate despre noul mod de lucru, scopul principal al achizitiei centralizate fiind acela de a contracta medicamente si servicii la un pret cat mai mic.

"Toate procedurile de achizitie pe medicamente, pe dezinfectanti, pe servicii vor fi facute centralizat de catre Ministerul Sanatatii si am solicitat spitalelor, in situatia in care isi incheie contracte, din acest moment, pe absolut orice serviciu, sa aiba clauza suspensiva pentru ca in momentul in care ministerul incheie procedurile de achizitie sa poata beneficia de preturile pe care vom obtine noi", a declarat ministrul Sanatatii.

El a aratat ca au fost incheiate deja procedurile pentru mai multe categorii de antibiotice si medicamente folosite in tratamentul bolnavilor de cancer.