Cristian Pomohaci va afla vineri daca ramane caterisit (exclus din preotie - n.red.) sau nu, decizia Consistoriului Mitropolitan de la Sibiu reunit joi urmand sa fie comunicata Sinodului Mitropolitan, care se reuneste in cursul acestei zile si urmeaza sa comunice public verdictul in cazul fostului preot, a declarat, pentru Agerpres, secretarul Cabinetului Mitropolitului Ardealului, preotul Cristian Vaida.

Cristian Pomohaci (foto arhiva)Foto: Facebook - Cristian Pomohaci

"Sinodul Mitropolitan este astazi. Au pe ordinea pe zi temeiul acesta. Presedintele Sinodului Mitropolitan este IPS Laurentiu Streza. Din Sinodul Mitropolitan mai fac parte Arhiepiscopul Irineu, de la Alba Iulia, episcopul Sofronie de la Oradea, episcopul Andrei de la Covasna si Harghita, episcopul Gurie de la Deva si Hunedoara si Prea Sfintitul Ilarion Fagarasanul, episcopul Sibiului. Consistoriul comunica decizia Sinodului Mitropolitan, cu solicitarea sa valideze hotararea luata la Sibiu. Decizia Consistoriului o stiu doar membrii si dupa ce se comunica, doar membrii Sinodului Mitropolitan", a explicat preotul Cristian Vaida.

Potrivit sursei citate, este putin probabil ca Sinodul Mitropolitan sa respinga decizia Consistoriului Mitropolitan reunit joi.

Daca si decizia Mitropoliei Ardealului va fi ca Pomohaci sa ramana caterisit, atunci acesta mai are o ultima cale de a incerca sa redevina preot: recursul la consistoriul superior, cel de la Bucuresti.

Cristian Pomohaci a fost judecat de doua ori de 'instantele' preotesti: la Alba Iulia si Sibiu. Fostul preot Cristian Pomohaci a plecat joi de la judecata Consistoriului Mitropolitan dupa sapte ore, evitand presa si pe sustinatorii lui, fara sa afle verdictul. Daca la Alba Iulia nu a fost prezent la judecata, la Sibiu, Pomohaci a venit la primul termen si a cerut o amanare, pentru a putea studia dosarul si a aduce martori credinciosi in apararea sa, iar la termenul de joi s-a aparat timp de aproape sapte ore.

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotarat, pe 28 iulie, ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru ca ar fi incercat sa corupa sexual un minor de 17 ani, sa fie dat afara din preotie, oferindu-i posibilitatea de a ataca decizia la mitropolitul Ardealului.

Parchetul General a preluat, pe 19 iulie, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Mures dosarul in care preotul Cristian Pomohaci, din parohia Mosuni, judetul Mures, este cercetat pentru racolare de minori in scopuri sexuale.

Preotul a fost inregistrat in timp ce ii cerea favoruri sexuale unui minor, iar inregistrarea a aparut in presa.