Joi dimineata, politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice a Politiei Romane, sub coordonarea procurorilor din Parchetul General, efectueaza 53 de perchezitii in Bucuresti si in 22 de judete, intr-un dosar de evaziune fiscala cu un prejudiciu de aproximativ 29 de milioane de euro, informeaza Politia Romana.

Surse judiciare citate de News.ro spun ca sunt ridicate documente si de la reprezentante ale Mercedes si Toyota.

Potrivit Politiei, in acest dosar penal se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de evaziune fiscala in domeniul gestionarii uleiurilor uzate.

Perchezitiile sunt efectuate in municipiul Bucuresti si in judetele Arad, Arges, Bacau, Bihor, Buzau, Calarasi, Cluj, Constanta, Dambovita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov, Galati, Mures, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis si Vrancea, la sediile sociale si punctele de lucru a 17 societati comerciale implicate in activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.

Vor fi ridicate inscrisuri de la 44 de societati comerciale importatoare de uleiuri industriale, care au beneficiat de astfel de certificate, emise de societatile implicate in activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor.

Din cercetari a reiesit ca unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piata nationala, ar fi evidentiat in actele contabile si in alte documente legale operatiuni fictive, care atestau indeplinirea obligatiilor privind gestionarea uleiurilor uzate.

In acest mod, firmele importatoare s-ar fi sustras de la plata taxei de 2 lei/litru catre Fondul pentru Mediu, in vigoare in perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2013, pentru diferenta dintre cantitatile corespunzatoare obligatiilor anuale de gestionare si cantitatile de uleiuri uzate gestionate.

Prejudiciul cauzat bugetului Fondului pentru Mediu este de aproximativ 29 de milioane de euro.