Presedintele Klaus Iohannis va fi prezent, luni, la manifestarile prilejuite de deschiderea anului universitar la Constanta, evenimentul fiind organizat de catre Primarie, in Piata Ovidiu, scrie News.ro. La ceremonie vor fi prezenti studenti ai Universitatii Ovidius, ai Universitatii Maritime si ai Academiei Navale "Mircea cel Batran".

Potrivit unui comunicat al Primariei Constanta, in 2 octombrie, de la ora 11.00, in Piata Ovidiu, se va desfasura evenimentul prilejuit de deschiderea anului universitar 2017-2018, ceremonia fiind marcata de prezenta presedintelui Klaus Iohannis.

Evenimentul este organizat de catre Primaria Municipiului Constanta in parteneriat cu Universitatea Ovidius, Universitatea Maritima si Academia Navala "Mircea cel Batran".

Accesul publicului se va face intre orele 09.30 - 10.30.

Conform sursei citate, accesul autovehiculelor in zona peninsulara a Constantei, luni, intre orele 8.00 - 13.00 se va realiza prin prezentarea unui act de identitate din care rezulta ca utilizatorul autoturismului domiciliaza in zona afectata de restrictii (in cazul riveranilor), sau detine un permis de trecere eliberat de autoritatile competente.

In zona va fi interzis accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) in interiorul perimetrului de siguranta, cu exceptia autovehiculelor apartinand institutiilor publice/persoanelor invitate/ acreditate sa participe la acest eveniment.

Totodata, masinile care aprovizioneaza agentii economici aflati in zona de siguranta vor avea acces doar pana la ora 7.00.

Primaria municipiului Constanta recomanda constantenilor care vor lua parte la evenimentul organizat luni, in Piata Ovidiu, sa foloseasca mijloacele de transport in comu,n ori sa aleaga deplasarea pietonala, in acest fel se vor evita blocajele auto in zona peninsulara a orasului.

Este pentru al doilea an consecutiv cand deschiderea anului universitar are loc in Piata Ovidiu, la evenimentul din 2016 fiind prezente Universitatea Ovidius si Universitatea Maritima, acestora adaugandu-li-se in acest an si Academia Navala "Mircea cel Batran".