Iohannis, "ingrijorat profund" de reforma justitiei propusa de ministrul Tudorel Toader

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 26 septembrie 2017, 20:27 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis s-a declarat marti "ingrijorat profund" de propunerile de reforma a Justitiei promovate de Tudorel Toader, exemple concrete fiind eliminarea presedintelui din procedura de numire a procurorilor sefi si trecerea Inspectiei Judiciare in subordinea ministrului Justitiei.

"Multe puncte de acolo mi se par eronate si abordarile gresite", a spus Iohannis, raspunzand la intrebarile ziaristilor.

Acesta a caracterizat drept o "greseala fundamentala" propunerea ca presedintele Romaniei sa fie scos din procedura de numire a procurorilor sef, in conditiile in care doar prin prezenta presedintelui in aceasta procedura "Romania a ajuns sa aiba o activitate anticoruptie consistenta, recunoscuta la nivel european si mondial", a argumentat el.

"Presedintele este garantul ca lupta anticoruptie nu e subjugata politic", crede Klaus Iohannis.

Al doilea exemplu din aceasta "asa-zisa reforma care ma ingrijoreaza profund e ca se propune ca Inspectia Judiciara sa nu mai fie subordonata CSM, care garanteaza independenta Justitiei, ci sa fie subordonata ministerului Justitiei, un organism eminamente politic", a continuat Iohannis.

In opinia sa, "subordonare Inspectiei Judiciare unui ministru evident aduce cu ea riscul unei presiuni politice asupra IJ".

Seful statului a comentat si declaratia facuta in cursul diminetii de ministrul Justitie, care spunea ca "legalitatea unei hotarari de guvern nu o verifica procurorii, ci judecatorii de contencios administrativ", apreciind ca acesta a "confundat pozitia domniei sale de acum cu pozitia de profesor universitar sau rector".

"Dl Toader nu e profesor universitar iar din pozitia de ministru al Justitiei daca a constatat ca anumite lucruri nu sunt clarificate bine in justitie nu trebuia sa faca afirmatii teoretice ci sa vina cu un act prin care corecta codul de procedura civila".

"Abordarea dl ministru mi se pare inadecvata", a mai comentat Klaus Iohannis.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1535 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Intre "zis" si "facut" (Miercuri, 27 septembrie 2017, 10:58)

    Flinder [utilizator]

    Cu alte cuvinte, Iohannis apreciaza ca ministrul justitiei poate spune studentilor, in calitate de prof. univ. ca hotararile de guvern nu pot fi judecate de procuror, ci de judecatorul de contenciuos ad-tiv, dar in caltate de ministru nu, adica reglementarea asta legala sa nu fie respectata. Ministrul Toader, deci, ar trebui sa respecte ce vrea Kovesi. Asa se "apara" statul de drept !
  • 0 (0 voturi)    
    Cu asemenea (Miercuri, 27 septembrie 2017, 15:07)

    A310 [utilizator]

    personaj in functia de presedinte , nu poti sa ai multe asteptari . Ce om sanatos la cap , din functia de presedinte sa participe la proteste ( miting neautorizat ) . Sa nu mai pomenesc de luxul care l-a solicitat pentru resedinta din Bucuresti , stau si ma gandesc Basescu a trait intr-o grota , iar johannis venind din vastele proprietati , a solicitat ca resedinta sa fie superluxoasa .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by