Mihai Mitrica, director executiv al Asociatiei Editorilor din Romania, este de parere ca prin manualele unice Guvernul pregateste un control ideologic, citeaza Agerpres.

Manuale scolareFoto: Agerpres

"Controlul ideologic este un alt aspect neluat in seama si despre care nu s-a vorbit (...). E ceea ce ne pregateste Guvernul daca avem manuale unice din punctul de vedere al editorilor. Deci, Editura Didactica si Pedagogica este incapabila la momentul de fata sa realizeze cele peste 100 de seturi de manuale de care este nevoie in scoala si o editura de stat beneficiaza, cu ghilimelele de rigoare, de o suficienta influenta din partea statului, astfel incat mesajele pe care le transmite sa fie unele care nu deranjeaza", a spus Mitrica la o dezbatere pe tema manualelor.

El a mentionat ca ordinul de ministru prin care sunt interzise auxiliarele la clasa nu are putere de lege.

"O alta problema pe care as vrea sa o atingem este ca domnul Liviu Pop, domnul ministru Pop, a speriat intregul sistem educational cu un ordin de ministru care, din cate stiu, nu a fost publicat in Monitorul Oficial, acel ordin de ministru prin care sunt interzise auxiliarele la scoala, la clasa, nu a fost publicat niciodata in Monitorul Oficial, el nu are putere de lege, nu are puterea unui act juridic, este o declaratie de intentie, daca vreti, nu e opozabil niciunui profesor care decide sa aduca la clasa un material de genul acesta sau orice alt tip de material", a mai spus Mitrica.

Intrebat de jurnalisti ce va face daca va fi adoptata ordonanta de urgenta privind Editura Didactica si Pedagogica, el a raspuns ca depinde ce va prevedea aceasta.

"Sunt convins si Consiliul Concurentei si Autoritatea Nationala pentru Achizitii Publice au suficienti specialisti care sa analizeze acest act si cred ca va fi cine sa-i sesizeze", a mentionat Mitrica.

El este de parere ca, daca s-ar ajunge la manualul unic, vor disparea foarte multi dintre editorii din mediul educational care nu pot sa se adapteze.

"Sunt circa 30 de milioane de euro investiti in piata educationala. Din acesti 30 de milioane de euro anual, statul nu acopera decat 6 milioane de euro, reprezentand costurile pe care le suporta cu tiparirea, respectiv retiparirea manualelor. Costul e infim, toti ceilalti bani (...) sunt luati de la parinti. Riscurile pentru editorii din mediul educational sunt clare, vor disparea foarte multi dintre cei care nu pot sa se adapteze. Riscurile pe termen mediu sunt pentru societate, nu pentru editori. Editorii care vor sti sa se adapteze si sa treaca de la educational la generalist vor supravietui", crede Mitrica.

El a adaugat ca piata auxiliarelor este jumatate din cea de carte din Romania. "Piata totala de carte in Romania e de 60 de milioane de euro. Piata de auxiliare mai adauga un 30 de milioane de euro, inca vreo 5 milioane sunt editiile de chiosc si alte inserturi care mai apar, deci suntem cam jumatate dintr-o piata foarte mica, trebuie spus, cea mai mica piata de carte din UE pe cap de locuitor", a aratat Mitrica.

Presedintele Federatiei Editorilor Europeni de Carte Educationala, Helga Holtkamp, considera ca o buna educatie inseamna profesori buni, diversitate, manuale diferite pentru abilitati, grupe de varsta, modalitati de invatare, respectiv moduri de predare distincte.

Ea a spus ca in Ungaria este manual unic, dar ca acesta "nu merge". Holtkamp a precizat ca in Polonia s-a dorit manual unic, dar in prezent au renuntat la acesta, dupa ce productia a intarziat, s-au produs unele greseli, iar profesorii s-au plans ca nu au putut preda.

Conform acesteia, competitia e importanta pentru a proteja calitatea, practica in alte tari europene arata ca piata se va reglementa categoric ea insasi dupa un interval de timp foarte scurt, iar cele mai bune manuale vor supravietui.

Holtkamp a opinat ca, daca se experimenteaza cu ceva precum manualul unic, elevii ar avea de pierdut in fata colegilor din Europa, pentru ca nu vor fi educati suficient.