Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului, a salutat miercuri propunerea lui Jean Claude Juncker de organizare a unui summit special al UE la Sibiu la o zi dupa Brexit, Seful statului a spus si ca saluta sprijinul Comisiei Europene pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen si la zona euro.

Iohannis si JunckerFoto: Presidency.ro

Jean Claude Juncker, seful Comisiei Europene, a propus miercurica la o zi dupa iesirea Marii Britanii din UE sa se tina un summit european la Sibiu. Acest summit, ce ar urma sa aiba loc pe 30 martie 2019, va fi dedicat stabilirii directiei viitoare a Uniunii Europene.

Mesajul Cotroceniului:

"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, apreciaza in mod deosebit mesajul de unitate a Uniunii Europene si de consolidare a proiectului european transmis astazi de catre Presedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, in discursul sustinut in fata Parlamentului European.

Viziunea Comisiei Europene este aceea a unei Uniuni mai puternice, in deplina concordanta cu pozitia exprimata in mod repetat de catre Presedintele Romaniei. Tara noastra ramane un partener profund atasat ideii europene si pe deplin implicat in eforturile de avansare a integrarii, intr-o formula de unitate si coeziune, fara fragmentari in randul statelor membre.

Este angajamentul ferm al tarii noastre de a contribui la consolidarea proiectului european, ca obiectiv strategic.

Presedintele Klaus Iohannis saluta propunerea Presedintelui Jean-Claude Juncker de organizare a unei reuniuni a Consiliului European la Sibiu, in data de 30 martie 2019, pe perioada exercitarii de catre Romania a Presedintiei Consiliului UE, summit care va viza chestiuni strategice privind viitorul Uniunii Europene.

In timpul mandatului sau la conducerea Consiliului Uniunii Europene, Romania va continua sa actioneze ferm ca un partener activ, cu o abordare constructiva, unitara si pro-europeana in ceea ce priveste masurile care vor fi adoptate si care vizeaza viitorul Uniunii Europene.

Presedintele Romaniei apreciaza, totodata, reiterarea sprijinului Comisiei Europene pentru aderarea tarii noastre la Spatiul Schengen.

De asemenea, Presedintele Klaus Iohannis saluta propunerea Presedintelui Jean-Claude Juncker referitoare la crearea unui instrument de sprijin pentru tarile membre ale Uniunii care adera la Zona Euro. In acest fel, tara noastra va putea beneficia de o importanta sustinere in atingerea obiectivului strategic de adoptarea a monedei unice."