Pompierii actioneaza vineri pentru salvarea unei persoane care a ramas blocata in masina in urma unui accident rutier petrecut pe strada Cutui Gheorghe din Sectorul 6, anunta Agerpres, citand Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bucuresti - Ilfov.

Barbatul a ramas incarcerat dupa ce autoturismul sau s-a rasturnat. La fata locului intervin un detasament si o autospeciala, doua echipaje SMURD si o masina de descarcerare.

"Este vorba de un barbat in stare constienta. Se procedeaza la extragerea acestuia dupa efectuarea operatiunilor de descarcerare", a precizat Daniel Vasile, purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti - Ilfov.