Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anuntat joi ca manager interimar al Spitalului Colentina va fi Mircea Laza, care a detinut functia de manager al Spitalului Judetean de Urgenta Deva.

Laza MirceaFoto: Primaria Capitalei

Din februarie 2017 acesta ocupa functia de director comercial in cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

documente

CV manager Colentina

(7 Sept 2017) DOC, 197KB

'Ieri dupa-amiaza am avut mai multe intalniri, cateva interviuri, si am decis ca managerul interimar al Spitalului Colentina sa fie domnul Laza Mircea, care a fost managerul Spitalului Judetean de Urgenta din Deva. (...) Exista posibilitatea legala de prelungire a unui contract de management interimar. Totul este conform legii, va dati seama ca nu ne permitem sa facem ceva ilegal', a precizat edilul in cadrul unei declaratii acordate presei dupa lansarea proiectului 'Statii Verzi'.

Incepand cu anul 1993, Laza Calin Mircea si-a inceput activitatea de manager, ocupand in perioada 2012-2016 functia de manager al Spitalului Judetean Deva. Din februarie 2017 acesta ocupa functia de director comercial in cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Miercuri, Gabriela Firea a acceptat demisia de onoare a managerului Spitalului Colentina, Silvi Ifrim.

'Am acceptat demisia de onoare a doamnei manager Silvi Ifrim, care a pus mai presus de opinia domniei sale interesul pacientilor si al Spitalului Colentina. Mi-a spus ca, desi a actionat cu foarte multa corectitudine si onestitate in actul managerial, faptul ca s-a ajuns la o astfel de situatie tensionata, prefera sa se retraga pentru a nu mai fi o sursa de tensiune. I-am acceptat demisia de onoare, ii respect calitatea de medic, de profesor, este un om care a muncit peste 30 de ani in Spitalul Colentina si a avut intentii bune', declara primarul Capitalei la Spitalul Colentina.

Luni, neurochirurgii Ionut Gobej si Dorin Bica au anuntat ca demisioneaza de la Spitalul Colentina, aratand ca in ultimele opt luni Sectia de Neurochirurgie a refuzat 60 de pacienti din cauza lipsei de personal, de consumabile si medicamente si a programului operator restrictionat.

Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB sa ii prezinte, pana vineri, un raport detaliat referitor la problemele de personal si dificultatile in derularea procedurilor de achizitii de materiale medicale cu care se confrunta unitatea medicala.