Functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare vor beneficia de majorarea cu 10% a cuantumului brut al salariilor de baza, incepand cu 1 octombrie 2017, informeaza Guvernul.

12.539 de angajaţi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor vor avea un salariu mai mare cu 10%, de la 1 octombrie, potrivit unui comunicat al Guvernul care a completat, in sedinta de miercuri, printr-o ordonanta de urgenta, art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea OUG nr. 99/2016 privind unele masuri pentru salarizarea personalului platit din fonduri public.

"Potrivit OUG 56/2017 privind completarea prevederilor Legii nr. 152/2017, adoptata de Executiv in sedinta din 7 august a.c, s-a acordat o crestere de 10% a cuantumului brut al salariilor de functie ale politistilor din Ministerul Afacerilor Interne si de 15% a cuantumului brut al salariilor de baza ale personalului civil din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala. Singura categorie profesionala din sistemul de ordine publica si siguranta nationala care nu a beneficiat de aplicarea majorarilor salariale a fost cea a functionarilor publici/sau a fost reprezentata de functionarii publici cu statut special din penitenciare", arata comunicatul Guvernului, care subliniaza ca actul normativ urmareste eliminarea discrepantelor in ceea ce priveste stabilirea salariilor lunare ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare.

Administratia Nationala a Penitenciarelor si unitatile subordonate fac parte din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala ale statului, potrivit HG nr. 756/2016.