Interlopul Genica Boerica a fost prins in aceasta noapte in Italia, de catre politistii din Milano, au confirmat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. UPDATE 10.31: Georgian Dragan, purtatorul de cuvant al Politiei Romane, a declarat pentru HotNews.ro ca Boerica a fost adus ieri in Romania.

Genica BoericaFoto: Interpol

In ianuarie 2014, Genica Boerica a fost condamnat definitiv de Curtea Suprema la zece ani de inchisoare intr-un dosar privind returnari ilegale de TVA in valoare de peste 4,5 milioane de euro. Cateva luni mai tarziu, pe 28 aprilie 2014, magistratii de la Curtea de Apel Craiova l-au condamnat pe acelasi Boerica la sase ani de inchisoare intr-un alt dosar privind restituiri ilegale de TVA. Pe 4 octombrie, anul trecut, Boerica a fost condamnat definitiv in lipsa la patru ani si jumatate de inchisoare intr-un dosar de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, potrivit gds.ro.

Se pare ca Boerica a fugit din tara inainte sa fie condamnat definitiv in primul dosar, motiv pentru care a fost dat in urmarire internationala. La inceputul lunii mai 2014, Genica Boerica a fost pus pe lista persoanelor urmarite prin Interpol, insa de curand a fost scos de pe acesta lista.

Boerica era acuzat in 2014, alaturi de ceilalti trei barbati, de constituirea, aderarea si sprijinirea unui grup infractional organizat cu intentia de a obtine ilegal rambursari de TVA de la Directia Generala a Finantelor Publice Dolj.

Potrivit anchetatorilor, acestia au intocmit documente fictive de vanzare-cumparare a unei plantatii de vita-de-vie, in suprafata de 25 de hectare, apartinand unei ferme din judetul Mehedinti, in valoare de 6,98 milioane de lei, apoi au solicitat Directiei Generale a Finatelor Publice Dolj, returnari ilegale de TVA in valoare de 1,12 milioane de lei, banii fiind virati in contul unei societati comerciale din Craiova, administrata de Dragan Radu.