13 unitati de alimentatie publica de pe litoral au fost amendate cu 31.000 de lei, la sfarsitul saptamanii trecute, de catre inspectorii sanitar veterinar, care au inchis temporar un fast-food si au confiscat peste 200 de kilograme de produse alimentare neconforme, anunta News.ro.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, inspectorii sanitari veterinari si pentru siguranta alimentelor care activeaza in cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017 au verificat in perioada 17-20 august, 129 de unitati din Navodari, Mamaia, Eforie, Costinesti si Mangalia.

"In urma controalelor, inspectorii au constatat neconformitati cu privire la: manipularea necorespunzatoare a produselor alimentare, neintretinerea in conditii de igiena a spatiilor si a echipamentelor de lucru, comercializarea directa catre consumatorul final a produselor alimentare in spatii neaprobate sanitar ¬veterinar, etichetarea si depozitarea necorespunzatoare a produselor alimentare, nedemonstrarea trasabilitatii produselor alimentare, depasirea capacitatii de depozitare a produselor alimentare", se arata in comunicat.

Pentru abaterile de la legislatia sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor, opt restaurante, o unitate tip fast-food, un bufet, un laborator cofetarie/patiserie, un magazin alimentar si o unitate de produse congelate au fost amendate cu 31.000 de lei, fiind emisa o ordonanta de suspendare temporara a activitatii pentru un fast-food.

De asemenea, echipele de control au retras de la comercializare 205 kilograme de produse alimentare improprii consumului.

Totodata, la solicitarea IPJ Constanta ¬ SICE, inspectorii sanitari veterinari si pentru siguranta alimentelor au facut un control in statiunea Mamaia, unde, in urma verificarilor, au amendat cu 2.000 lei un restaurant.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanta, pune la dispozitia cetatenilor numarul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizari sau se pot obtine informatii referitoare la diferite aspecte din domeniul sigurantei alimentelor. Acest numar va functiona in paralel cu numarul call-center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice retea de telefonie.