Un cititor HotNews.ro ne-a transmis fotografii cu circa 20 de oameni care s-au prezentat luni la Serviciul Pasapoarte, sediul din strada Virtutii, care era insa inchis, desi seful Directiei Generale de Pasapoarte, Catela-Claudia Vasile, anuntase ca Serviciile de pasapoarte din 12 judete si municipiul Bucuresti vor lucra cu publicul in aceasta zi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit cititorului HotNews.ro, pe usa institutiei nu exista niciun program afisat. HotNews.ro a incercat sa contacteze serviciul Pasapoarte dar la telefonul afisat pe site-ul institutiei suna ocupat sau nu raspundea nimeni.

Seful Directiei Generale de Pasapoarte, Catela-Claudia Vasile, declarase, pentru Agerpres, ca programul de lucru al Serviciilor publice de pasapoarte va fi modificat pentru a veni in sprijinul populatiei, dar mai ales pentru prevenirea aglomeratiei din ziua de miercuri, prima zi lucratoare dupa minivacanta de Sfanta Maria.

Potrivit acesteia, Serviciile de pasapoarte din 12 judete si municipiul Bucuresti vor lucra cu publicul luni, 14 august: Bacau, Caras-Severin, Cluj, Constanta, Galati, Iasi, Ilfov, Maramures, Mures, Satu Mare, Teleorman si Vaslui.

In judetele Galati, Maramures, Mures si Vaslui se va lucra cu publicul marti, 15 august.

De altfel, in judetele Bacau si Galati se va lucra si sambata, 12 august, iar in Prahova si Timis - sambata, 19 august, dupa cum a precizat seful Directiei Generale de Pasapoarte.