Ministrul Justitiei a afirmat marti dimineata ca actualul Cod Penal “nu are o proportie intotdeauna justa” intre faptele savarsite si pericolul social al infractiunii.

Tudorel ToaderFoto: Facebook / Tudorel Toader

Ministrul Justitiei a dat si un exemplu: Se sustrage un document si pedeapsa e pana la 7 ani, se ucide din culpa, pedeapsa e pana la cinci ani.

“Un inscris nu e mai important decat viata unui om”, a adaugat el.

Afirmatiile ministrului justitiei vin in contextul in care acesta va anunta, pe 23 august, proiectul de modificare a legilor Justitiei, in care vor fi "schimbari de fond, nu de forma"si a unei intense dezbateri publice privind pragul valoric al abuzului in serviciu.

Tudorel Toader a facut declaratiile de marti dimineata inainte de intalnirea cu sindicalistii din penitenciare, care ii cer demisia. El a spus ca exista 27.000 de detinuti si 12.000 de functionari cu statut special in penitenciare: "Vom vedea care este echilibrul necesar".

Ministrul a amintit ca o parte dintre detinuti vor fi eliberati potrivit legii care prevede ca li se reduc 6 zile din pedeapsa la fiecare 30 executate din cauza conditiilor precare din inchisorile romanesti.

O sa vedem cifra care se stabilizeaza de detinuti si numarul de functionari, a adaugat Tudorel Toader.

Sindicalistii din Administratia Penitenciarelor i-au cerut luni lui Toader, sa delege atributiile de coordonare a penitenciarelor catre un secretar de stat deoarece problemele sistemului "nu permit decizii la fara frecventa sau intre intalniri cu ambasadori si deplasari in strainatate”.

Sambata, ei cerusera demisia ministrului justitieisi acordarea majorarii cu pana la 15% a salariului de baza si pentru angajatii din penitenciare, ei spunand ca singurii care nu beneficiaza de majorarea hotarata vineri in sedinta de guvern pentru angajatii din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.