Cea mai mare pensie a unui militar de cariera este de 29.992 de lei, primita de un fost director al unei regii de stat, Romavia, a declarat vineri ministrul Apararii Adrian Tututianu. Cea mai mare pensie MApN este platita catre un fost magistrat militar, primeste lunar 33.500 de lei, a precizat Tututianu.

Adrian TutuianuFoto: Agerpres

Potrivit ministrului apararii, circa 78.000 de persoane beneficiaza de pensii militare de stat, pensia medie in plata fiind de 3.222 lei.

Circa 60% dintre aceste pensii sunt sub 3.200 de lei.

Suma lunara alocata lunar de la bugetul de stat pentru plata pensiilor militare este de 270 milioane de lei.