O femeie a murit si un barbat a fost ranit, marti dimineata, dupa ce au fost loviti de tren la intrarea in statiunea Eforie Sud, la fata locului deplasandu-se mai multe ambulante, dar si elicopterul SMURD, anunta News.ro. Conform Centrului Infotrafic al Politiei Romane in urma accidentului circulatia feroviara pe magistrala 800 Constanta - Mangalia este oprita in statia Eforie Sud. Se estimeaza ca traficul feroviar va fi reluat in jurul orei 12.00.

Potrivit reprezentantilor ISU Dobrogea, echipele de interventie au fost solicitate sa intervina marti dimineata, la intrarea in statiunea Eforie Sud, langa statia de epurare, acolo unde doi pietoni au fost loviti de tren.

La fata locului s-au deplasat o ambulanta a Serviciului Judetean, un echipaj SMURD, dar si elicopterul SMURD.

Cadrele medicale ajunse in zona accidentului au stabilit ca este vorba despre o femeie, de aproximativ 87 de ani, care a decedat, dar si un barbat care a fost ranit, urmand sa fie transportat la spital pentru ingrijiri medicale.