Mitropolia Moldovei si Bucovinei i-a solicitat episcopului de Husi, Corneliu Onila, filmat in ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani, sa nu mai slujeasca Sfanta Liturghie si celelalte slujbe bisericesti, "pana la proxima sedinta a Sfantului Sinod cand se va aborda acest subiect", informeaza News.ro.

Biroul de presa al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei arata, intr-un comunicat de presa, ca vineri a avut loc Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, la care au participat toti membrii acestui for.

"In cadrul acestei intruniri s-a discutat din nou situatia creata in jurul acuzatiilor aduse Episcopului Corneliu de Husi, cu referire la presupuse abateri de natura morala. Ca rezultat al discutiilor care au avut loc, ierarhii prezenti au solicitat Episcopului Husilor sa nu mai slujeasca Sfanta Liturghie si celelalte slujbe bisericesti, pana la proxima sedinta a Sfantului Sinod cand se va aborda acest subiect, urmand ca Parintele Episcop Corneliu sa se supuna acestei solicitari", se precizeaza in comunicatul citat.

Imaginile aparute in spatiul public in care episcopul Husilor este filmat in ipostaze intime cu un elev de seminar care la acel moment ar fi avut 17 ani au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia si Mitropolia Moldovei au solicitat publicatiei inregistrarile.

Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei Marian Timofte a declarat luni, dupa ce a vizionat filmul in care ar aparea epsicopul Husilor Corneliu Barladeanu, ca una dintre cele doua persoane care apare in inregistrare pare a fi Barladeanu, spunand insa ca pentru veridicitate ar trebui facuta o expertiza. El a precizat ca discutiile din inregistrare nu sunt inteligibile, dar vocea pare a fi a episcopului Barladeanu.

Luni, Patriarhia Romana a transmis ca cercetarile disciplinare nu pot fi facute in posturi, astfel ca in cazul episcopul Husilor, Comisia pentru Statut si regulamente a Bisericii Ortodoxe Romana a fost convocata pentru sfarsitul acestei luni, iar sedinta de lucru a Sinodului Permanent va avea loc in 17 si 18 august.