​Rata de promovare la examenul de bacalaureat in 2017, inainte de rezolvarea contestatiilor, este de 71,4%, cea mai mare din ultimii cinci ani. De altfel, rezultatele de la BAC din ultima jumatate de deceniu sunt pe un trend crescator, apropiindu-se de procentajele de peste 80% de promovare ce se obtineau la BAC inainte de 2011 cand au fost introduse camerele video in salile de examen. In 2011 si 2012 rata de promovare la BAC a fost de circa 45%.

Rata de promovare la BACFoto: Hotnews

In 2011, cand ministru al Educatiei era Daniel Funeriu, a fost luata decizia de fi montate camere video in salile de examen de la BAC. In acel an rata de promovare a fost de 45,73%, o scadere substantiala fata de aproape 70% cu un an inainte. In 2012 rata de promovare a fost chiar mai mica, de sub 45%.

Din 2012 incoace, insa, ratele de promovare au crescut constant. Din punct de vedere politic, in ultimii cinci ani (cu exceptia anului 2016) Educatia a fost mereu un portofoliu al PSD.