Interventia fortelor de ordine din dimineata zilei de 13 iunie 1990 nu a avut ca scop dispersarea manifestantilor din Piata Universitatii prin mijloace pasnice, ci capturarea lor, potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii militari in dosarul "Mineriada din 13 - 15 iunie", obtinut de Agerpres.
"De remarcat este faptul ca actiunea a vizat "capturarea manifestantilor", si nu dispersarea lor, prin mijloace pasnice, fiind relevant in acest sens faptul ca in planul de actiune pentru evacuarea Pietei Universitatii, aprobat in cursul zilei de 12.06.1990 de prim-ministru, inculpatul Roman Petre, la pct. 3 lit. b se prevedea ca patru detasamente de politie sa actioneze 'pentru incercuirea si retinerea persoanelor existente in piata", se mentioneaza in rechizitoriu.
Conform aceleiasi surse, actiunea de degajare efectiva a Pietei Universitatii, inceputa pe 13 iunie, la ora 4.00, a durat cateva zeci de minute si a constat in ridicarea corturilor unde unii protestatari efectuau greva foamei si a persoanelor care ocupau zona, precum si in unele actiuni de curatenie. La interventie au participat 1.400 de militari din cadrul Ministerului de Interne, efective ale Serviciului Roman de Informatii - respectiv luptatori din cadrul Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista (USLA), 80 de militari din Batalionul de Politie Militara al Ministerului Apararii Nationale si 10 autosanitare cu personal medical pentru a transporta grevistii foamei.
"Conform observatiilor inscrise pe Planul de interventie, in urma actiunii fortelor de ordine "au fost retinute 276 persoane care dormeau in piata pe trotuare, in corturi, in tomberoane destinate colectarii gunoaielor", majoritatea dintre acestea fiind duse initial la sediul Politiei Transporturi Feroviare, iar de acolo la sediul U.M. 0575 Magurele", se arata in rechizitoriu.
In opinia procurorilor, in timpul actiunii de evacuare s-a remarcat "disproportia vadita intre numarul fortelor de ordine angrenate, respectiv 1.480 de persoane, si numarul manifestantilor ramasi peste noapte in piata, care se rezuma la maxim 200".
O alta constatare se refera la modul distorsionat in care autoritatile au informat opinia publica cu privire la interventia din Piata Universitatii, fiind comunicate date care nu aveau acoperire in realitate.
"Astfel, s-a mentionat, printre altele, ca "in cursul operatiunii s-au manifestat incercari de a raspunde prin violenta din partea persoanelor ce ocupau piata, confiscandu-se arme si obiecte contondente", informatii care nu au avut niciun suport in realitate, neexistand probe care sa demonstreze acest punct de vedere al autoritatilor din acea perioada. De asemenea, si in informarile ulterioare ale Ministerului de Interne s-a acreditat ideea ca din corturi au fost ridicate "o mare cantitate de arme albe (cutite, topoare, rangi, lanturi cu bile etc.), medicamente, seringi de autoinjectat etc.", demers de natura a crea o imagine generala negativa a celor ce manifestasera in acea zona, dar si de a justifica reactia in forta a autoritatilor", se precizeaza in rechizitoriu.
Rechizitoriu: Protestatarii retinuti ilegal - tinuti in conditii comparabile cu cele suportate de prizonierii de razboi
Protestatarii din Piata Universitatii, retinuti ilegal si incarcerati la UM 0575 Magurele, au fost tinuti in conditii comparabile cu cele suportate de prizonierii din al Doilea Razboi Mondial, potrivit rechizitoriului intocmit in dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, obtinut de Agerpres.
"Persoanele retinute ilegal la UM 0575 Magurele, desi erau grav ranite, ca urmare a loviturilor primite de la politisti, mineri si militari in termen, nu au beneficiat de ingrijiri medicale adecvate. (...) Conditiile ce au trebuit sa fie suportate de catre persoanele vatamate, care au fost retinute la UM 0575 Magurele, sunt comparabile cu cele pe care au trebuit sa le suporte prizonierii de razboi din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial", se precizeaza in rechizitoriu.
Conform aceleiasi surse, responsabilitatea pentru modul in care au fost tratati protestatarii ii revine in totalitate maiorului Petre Peter, comandantul unitatii militare de la Magurele.
Din cercetari a reiesit ca la unitatea de la Magurele au fost aduse, pe 13 iunie, 276 de persoane care au fost ridicate din Piata Universitatii. In zilele de 14 si 15 iunie, odata cu venirea minerilor in Bucuresti si actiunile violente declansate asupra populatiei civile, au continuat sa fie retinute persoane care au fost escortate la aceeasi unitate militara a Trupelor de Paza si Ordine, care nu avea organizate spatii de retinere sau arest.
"Inculpatul Peter Petre a sustinut ca a primit ordin de la comandantul Trupelor de Paza si Ordine (...) pentru a primi aceste persoane retinute. Cu toate ca ordinul de a fi primite (...) persoane ridicate de pe strada de catre mineri, fara existenta unor mandate de arestare sau ordonante de retinere, era vadit nelegal, inculpatul Peter Petre a executat acest ordin si a tinut aceste persoane in unitatea pe care o conducea, pe parcursul mai multor zile, ultima fiind pusa in libertate pe data de 22 iunie 1990", se mentioneaza in rechizitoriu.
Potrivit procurorilor, desi aproape toate persoanele duse la Magurele aveau deja rani provocate de politisti sau mineri, au fost in continuare maltratate.
"Foarte multe persoane au fost aduse, avandu-i ca si escorta pe mineri. In momentul in care victimele erau coborate din masini, in curtea UM 0575 Magurele, atat minerii, politistii, cat si militarii in termen, se incolonau pe doua randuri paralele si loveau cu bastoane, bate sau patul armei persoanele care coborau din autovehicule. La intrarea in curtea unitatii nu s-a tinut niciun fel de evidenta a persoanelor care au intrat in unitatea militara, nici victime, nici insotitori si nicio evidenta a mijloacelor de transport cu care acestea au venit", se precizeaza in rechizitoriu.
Persoanele retinute ilegal au fost incarcerate in fostul garaj al unitatii militare, in conditii improprii, neavand voie sa ia legatura cu familiile.
"Spatiul in care au fost tinute persoanele retinute ilegal era total impropriu, acesta fiind fostul garaj al unitatii. In acelasi spatiu, au fost tinuti, laolalta, barbatii si femeile, copiii, tinerii si persoanele mai in varsta. Paza acestor persoane a fost asigurata de catre militarii in termen, consemnul ce le-a fost transmis de catre inculpatul Peter Petre a fost acela de a nu se permite niciunei persoane din garaj sa iasa, cu exceptia situatiilor determinate de satisfacerea nevoilor fiziologice", mai arata procurorii.
In urma cercetarilor s-a stabilit ca, in intervalul 13 - 15 iunie 1990, au fost duse la UM 0575 Magurele 756 de persoane, dintre care 235 in ziua de 13 iunie si 542 in zilele de 14 si 15 iunie. Dintre acestea, 741 de persoane au suferit vatamari fizice si psihice si au fost private de dreptul fundamental la libertate in incinta unitatii, iar 15 au fost lasate sa plece imediat dupa ce au fost introduse in unitate sau arestate preventiv dupa ce au fost audiate.
Rechizitoriu: Cele doua victime de la sediul Ministerului de Interne au fost impuscate in ceafa
Velicu Valentin Mocanu si Mitrita Lepadatu, care au decedat in urma incidentelor produse in seara zilei de 13 iunie 1990 la sediul Ministerului de Interne, au fost impuscati in ceafa, potrivit rechizitoriului intocmit in dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie, obtinut de Agerpres.
"Prima victima a fost Mocanu Velicu Valentin (25 de ani) care, in jurul orelor 19.15 - 19.20, in timp ce se afla in zona Ministerului de Interne, mai precis pe carosabilul dintre cladirea ministerului si parculetul din fata acestuia, a fost impuscata mortal in ceafa, decesul fiind constatat la ora 19.40, la Spitalul de Urgenta. (...) In jurul orelor 20.00, in zona din fata intrarii in Casa de Cultura a Ministerului de Interne a fost impuscata mortal victima Lepadatu Mitrita (25 de ani). (...) Victima Lepadatu Mitrita a fost impuscata in ceafa (cervical stanga) cu un glont de calibru 7 - 8 mm, posibil 7,62 mm", se arata in rechizitoriu.
Conform aceleiasi surse, nu s-a putut stabili cu certitudine ca cele doua victime au fost impuscate de militarii aflati in dispozitiv la intrarea numarul 2 a Ministerului de Interne. Din declaratiile martorilor, cei doi barbati au fost gasiti cazuti la o distanta mai mare decat cea la care ar fi putut ricosa gloantele trese de militari.
Pe langa cele doua persoane decedate, in aceleasi imprejurari a mai fost ranit prin impuscare un barbat, care a fost transportat la Spitalul Floreasca cu rani la un brat si la un picior, care sangerau abundent.
"S-a stabilit ca deschiderea focului de avertisment, cu munitie de razboi, a fost ordonata de gen. Andrita Gheorghe, adjunct al ministrului de Interne si cel mai mare in grad si functie dintre ofiterii aflati in acel moment in sediu. (...) Focurile au fost executate pe rand si prin rotatie, in serii scurte "foc cu foc", in plafoanele de la intrarile in aceste holuri, pe directie oblica la 600, doar atunci cand manifestantii atacau portile cu violenta deosebita", se mentioneaza in rechizitoriu.
Anchetatorii nu au reusit sa ii identifice cu certitudine pe cei care au facut uz de arma si nici numarul de cartuse care au fost trase.
"Trebuie precizat ca, avand in vedere timpul scurs de la evenimentele din iunie 1990, precum si faptul ca la vremea respectiva nu au fost realizate activitatile de cercetare absolut necesare in astfel de situatii (...), nu s-a reusit identificarea certa a persoanelor care au executat focurile de arma si acest lucru nici nu mai este posibil. De asemenea, singura referire la numarul de cartuse trase in data de 13.06.1990 din sediul Ministerului de Interne apartine gen. Andrita Gheorghe intr-o nota intocmita de acesta la data de 27.09.1990 cu unele precizari solicitate de Comisia parlamentara pentru cercetarea evenimentelor din 13 - 15.06.1990, in care a mentionat faptul ca pentru salvele de avertisment trase in interiorul sediului ministerului, numai in momentele in care s-au fortat portile de intrare, s-au consumat 130 de cartuse", se precizeaza in documentul citat.
Alti doi barbati, Dragos Drumea si Gheorghita Dunca, au fost impuscati mortal dupa ce un grup de manifestanti a aruncat cu pietre si sticle incendiare asupra unor parasutisti militari de la o unitate din Buzau, insotiti de un tanc, in timp ce se deplasau pe Calea Victoriei.
"Cand mansonul de cauciuc de la turela tancului a luat foc si unul dintre militari era in pericol de a fi capturat, lt. col. Constantin Vasile a luat un pistol mitraliera de la un militar in termen si a tras o rafala la foc automat, ordonand totodata soldatilor sa execute si ei foc de avertisment in aer. Militarii in termen au executat la foc automat mai multe rafale, in mod dezordonat, manifestantii imprastiindu-se. In continuare, parasutistii au format un cordon la intersectia Calea Victoriei cu bd. Mihail Kogalniceanu, iar manifestantii s-au regrupat, blocand spatiul dintre magazinul Delta Dunarii si magazinul Romarta Copiilor cu tomberoane. De aici au continuat sa arunce cu sticle incendiare si pietre asupra militarilor, care, fara sa mai astepte vreun ordin, au executat in mod repetat focuri de avertisment, la intamplare, gloantele lovind inclusiv zidurile cladirilor din zona. In aceste conditii au fost ucise prin impuscare victimele Drumea Dragos si Dunca Gheorghita", sustin procurorii.
In afara de cele doua persoane decedate, alti cinci barbati au fost raniti prin impuscare in timpul incidentului. Din notele privind primirea si distribuirea munitiei, intocmite de UM 01847 Buzau, a rezultat ca in timpul misiunii de la Bucuresti, din 13 - 15 iunie, au fost trase aproape 1.500 de cartuse.
Rechizitoriu: In 13 iunie 1990, conducerea statului era in deruta; ministrul de Interne bea coniac
In dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1990, toata conducerea statului era fara reactie, intr-o stare de deruta din cauza informatiilor contradictorii, iar Gelu Voican Voiculescu, la acel moment viceprim-ministru, si-a ras barba pentru a nu fi recunoscut si a plecat la sediul Inspectoratului General de Politie, unde l-a gasit pe ministrul de Interne Mihai Chitac band coniac, se arata in rechizitoriul intocmit in dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie, obtinut de Agerpres.
"In dupa amiaza zilei de 13.06.1990, la Palatul Victoria se afla toata conducerea statului, care "era fara reactie, era dezordine si nu se lua nicio masura", asa cum rezulta din declaratia martorului (...). Astfel, aici se aflau Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Dumitrescu Emil, Celac Sergiu, Sarbu Adrian, Nastase Adrian, Virgil Magureanu, Iosif Dan, Jerbas Paul, Iliescu Dumitru, Badinici Florin s.a. Exista o stare de deruta din cauza informatiilor contradictorii care denotau ca situatia din Capitala fusese scapata de sub control. In aceasta situatie, pentru a se informa in mod direct de pe teren, dupa ce si-a ras barba pentru a nu fi recunoscut, inculpatul Voiculescu Gelu Voican s-a deplasat impreuna cu Kiraly Stefan la sediul IGP, unde i-a gasit pe (...), ministrul Chitac Mihai si (...), care beau coniac si erau relativ derutati", se precizeaza in documentul citat.
In ceea ce priveste evenimentele de la Televiziunea Romana, in rechizitoriu se mentioneaza ca actiunea care a avut drept scop urmarirea manifestantilor si prinderea lor nu a avut efectul scontat, fiind realizata defectuos.
"Cu toate acestea, au fost ridicate de pe strazile adiacente un numar de aproximativ 45 - 50 de persoane, cu privire la care s-a stabilit ulterior ca multe asistasera la evenimente in calitate de simpli spectatori. Persoanele retinute in aceste imprejurari au fost lovite intr-un mod salbatic de catre militarii din dispozitivul de aparare al Televiziunii, precum si de unii dintre civilii veniti sa apere televiziunea in urma apelurilor lansate de presedintele tarii, Ion Iliescu, fiind ulterior filmati si prezentati pe post ca fiind principalii autori ai violentelor din ziua de 13.06.1990 de la sediul TVR", arata sursa citata.
In rechizitoriu se precizeaza ca in jurul orei 20.15 emisiunea postului de televiziune a fost intrerupta din studio, fara ca redactorii de serviciu ai Studioului 4 sa avertizeze telespectatorii pentru a-i informa despre cauzele intreruperii emisiunii.
"Actul de a fi oprita emisiunea tv timp de o ora in aceste conditii, in intervalul 20.15 - 21.15, a avut un rol incitant asupra populatiei tarii, a sugerat telespectatorilor o situatie foarte grava, dar nereala. Avand in vedere faptul ca agresorii nu patrunsesera in studio, consideram acest act total nejustificat, mai ales ca in situatii similare, dar cu mult mai grave ivite in timpul Revolutiei din decembrie 1989, nu s-a recurs la o astfel de masura. In acest context, mentionam faptul ca intr-un comunicat al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului" s-a afirmat ca 'minerii au hotarat sa vina la Bucuresti doar atunci cand a fost atacata si aproape ocupata TVR, simbol al Revolutiei din decembrie 1989, si care a fost nevoita sa isi intrerupa emisiunea, ceea ce nu s-a intamplat nici cand a fost asaltata de teroristi", se spune in rechizitoriu.
Rechizitoriu: Adrian Sarbu a fost in stare sa gandeasca atacuri teroriste asupra manifestantilor
Adrian Sarbu, care in 1990 ocupa functia de consilier al premierului Petre Roman, i-a cerut ministrului Apararii de la acea vreme, Victor Atanasie Stanculescu, sa ii puna la dispozitie explozibil pentru a-l folosi impotriva manifestantilor din Piata Universitatii, potrivit rechizitoriului intocmit in dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie, obtinut de Agerpres.
"Inculpatul Adrian Sarbu, consilier al inculpatului Petre Roman, a fost in stare sa gandeasca atacuri teroriste asupra manifestantilor din Piata Universitatii, solicitand ministrului Apararii sa ii puna la dispozitie 20 kg de trotil pentru a-i arunca in aer pe protestatari. Acest fapt rezulta din declaratia lui Stanculescu Victor Atanasie", se arata in rechizitoriu.
Conform aceleiasi surse, Stanculescu a catalogat intalnirea cu Adrian Sarbu ca fiind "un episod absurd", petrecut la debutul fenomenului Piata Universitatii.
"Asa se face ca, dupa instalarea baricadei, in Piata Universitatii, cred ca prin luna mai (...), in cabinetul meu a venit dl Adrian Sarbu. Acesta mi-a solicitat sa ii pun la dispozitie din depozitele Armatei o cantitate de trotil (aproximativ 20 kg), pentru a realiza un automobil capcana care sa fie detonat in Piata Universitatii. Eu am ramas surprins de aceasta propunere si i-am explicat despre efectele dezastruoase pe care le-ar avea o asemenea actiune", se mentioneaza in declaratia data de fostul ministru al Apararii.
Victor Atanasie Stanculescu a precizat ca l-a sunat pe premierul Petre Roman si l-a intrebat daca el l-a trimis pe Adrian Sarbu. "Nu i-am spus despre ce este vorba. Primul-ministru mi-a comunicat ca nu l-a trimis la mine pe sus-numitul. Constatand aceasta situatie, mi-am dat seama ca Adrian Sarbu venise la mine din proprie initiativa, cu o idee personala pe care i-am respins-o fara prea multe comentarii", a mai declarat Stanculescu.
Rechizitoriu: Iliescu a dat ordinul de evacuare a Pietei Universitatii
Fostul presedinte Ion Iliescu este acuzat de procurorii militari ca el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea in forta a manifestantilor din Piata Universitatii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile intreprinderi din Bucuresti, in timp ce Sorin Rosca Stanescu si-a auzit vecinul prin perete cum discuta despre venirea minerilor in iunie 1990.
In rechizitoriul prin care Ion Iliescu a fost trimis in judecata in dosarul Mineriada se arata ca, la inceputul lunii iunie 1990, la sediul FSN, au avut loc mai multe intalniri la care au participat, printre altii, Ion Iliescu, Petre Roman, Alexandru Sassu, Nicolae Dide, Adrian Sarbu, Cazimir Ionescu, Adrian Nastase, Vladimir Pastii, Silvian Ionescu, Bogdan Niculescu Duvaz, pentru a discuta modalitatile de indepartare a manifestantilor din Piata Universitatii.
Dupa alegerile din 20 mai 1990, numarul participantilor la manifestatiile din Piata Universitatii a scazut la cateva sute, iar pe timpul noptii, uneori, mai ramaneau in Piata Universitatii chiar si sub 100 de persoane. Cu toate acestea, cei care au declarat greva foamei si-au continuat aceasta forma de protest.
In cadrul unei intalniri de la sediul FSN, s-a pus in discutie eliberarea Pietei Universitatii, luandu-se in calcul trei scenarii: neinterventia fortelor de ordine, interventia fortelor de ordine pentru eliberarea Pietei Universitatii de persoanele care continuau sa demonstreze, implicarea muncitorilor in eliberarea Pietei si, in mod special, a minerilor avand in vedere precedentele interventii ale acestora, din 28 - 29 ianuarie 1990 si respectiv 18 - 19 februarie 1990.
Unii dintre cei prezenti s-au opus eliberarii Pietei Universitatii, cu motivarea ca numarul celor prezenti in Piata este in continua scadere, iar demonstratiile se vor stinge de la sine. Cel care s-a opus angrenarii unor grupuri de muncitori in degajarea Pietei Universitatii a fost Bogdan Niculescu-Duvaz.
In ziua de 11 iunie 1990, la sediul Guvernului, a avut loc o sedinta condusa de Ion Iliescu si Petre Roman, la care au mai participat si prim viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne Mihai Chitac, directorul SRI Virgil Magureanu, seful IGPR Corneliu Diamandescu, seful Marelui Stat Major Vasile Ionel, procurorul general Gheorghe Robu, adjunctul procurorului general si seful Directiei Procuraturii Militare Mugurel Florescu, Dan Iosif, Bogdan Niculescu Duvaz si Adrian Severin. Subiectul acestei sedinte l-a constituit interventia fortelor de ordine pentru inlaturarea demonstrantilor din Piata Universitatii.
"Ion Iliescu a dorit ca aceasta actiune sa se desfasoare in data de 12 iunie 1990, insa Mihai Chitac a avut o obiectiune solicitand ca intreaga operatiune sa se desfasoare in dimineata de 13 iunie 1990, aceasta pentru a avea timp in vederea organizarii actiunii. De asemenea, ministrul de Interne, Mihai Chitac, a mai solicitat ca politia sa fie ajutata de catre armata pentru blocarea strazilor care converg spre Piata Universitatii, pentru a se impiedica patrunderea populatiei in zona, pana la curatarea zonei. Ion Iliescu, referindu-se la posibilitatea ca Piata Universitatii sa fie reocupata de catre manifestanti, a spus ca: "Vom aduce cateva mii de muncitori care, dupa eliberarea pietei, vor patrunde si vor stationa, pasnic, o perioada de timp pana la normalizarea circulatiei", se arata in declaratiile date de Mihai Chitac si Dan Iosif.
Procurorii militari sustin ca, prin aceasta decizie de a folosi forte civile impotriva altor civili, Ion Iliescu a incalcat, in mod grav, normele ce caracterizeaza un stat de drept, intrucat rolul sau de presedinte ales, iar in acel moment de presedinte al CPUN, era de a veghea la respectarea drepturilor tuturor cetatenilor tarii si de a sustine, in mod impartial, interesele si optiunile acestora.
Parchetul mai spune in rechizitoriu ca presedintele Federatiei Sindicatelor Miniere, Ion Napau, stia inca din jurul acestei date de 11 iunie 1990 ca Ion Iliescu doreste sa aduca mineri in Bucuresti, pentru a face curatenie in Piata Universitatii.
Aceasta concluzie reiese din declaratia martorului Ion Cioaca, lider de sindicat la Exploatarea Miniera Campulung, care a afirmat: "Fac precizarea ca, in jurul datei de 11 iunie 1990, ma aflam la Bucuresti. Cu aceasta ocazie m-am dus la Federatia Nationala a Minerilor din Romania, care era reprezentata de Ion Napau, pentru rezolvarea unor probleme de serviciu. Dupa o discutie cu privire la problemele de serviciu, am plecat cu acesta prin oras, ajungand si la Piata Universitatii. Cand am ajuns in dreptul manifestantilor, Ion Napau mi-a replicat: "Auzi ba ce vrea presedintele tarii, sa venim noi cu minerii din tara, sa facem curatenie in Bucuresti". Atunci eu am replicat: "Ce ma, tu esti nebun? Ce rost are sa ne implicam noi sindicatele in restabilirea ordinii in Bucuresti, in conditiile in care presedintele si guvernul a fost ales in mod democratic si are la indemana alte institutii pentru mentinerea ordinii". El mi-a replicat ca e nevoie de o forta, respectiv de noi, minerii, intrucat armata nu se mai implica, iar militia reprezinta o forta slabita".
Aducerea minerilor pentru degajarea Pietei Universitatii este confirmata si de Sorin Rosca Stanescu, care era in iunie 1990 vecin de apartament cu Dumitru S. Nicolae, un om apropiat de Ion Iliescu.
"Eram vecin de apartament pe strada 10 Mese, nr. 8, cu profesorul N. S. Dumitru, care in perioada respectiva ocupa o functie extrem de importanta in FSN si care era un apropiat al lui Ion Iliescu. Acesta l-a inspirat, conform declaratiilor pe care mi le-a facut, pe Iliescu, atunci cand Iliescu a facut o analogie dintre manifestantii din Piata Universitatii si legionari. Intrucat apartamentele noastre erau despartite de un perete improvizat, foarte subtire, fara sa vreau, am auzit, in zilele anterioare datei de 13 iunie 1990, cum acesta vorbea frecvent, cu diverse persoane, pronuntand cuvantul mineri. Acelasi lucru s-a petrecut si in data de 13 iunie 1990, seara, si pe parcursul noptii. Nu am reusit insa sa aud continutul acestor mesaje telefonice", a declarat Rosca Stanescu.
In rechizitoriu se mai arata ca, in perioada 11 - 15 iunie 1990, din ordinul lui Virgil Magureanu, toti sefii Sectiilor Judetene de Informatii au fost convocati la Bucuresti, la o sedinta, cu o ordine de zi banala. La comanda Sectiilor Judetene de Informatii se aflau, la acea data, ofiteri provenind din randurile Ministerului Apararii Nationale, iar loctiitorii acestora erau ofiteri proveniti din structurile fostei Securitati comuniste. Prin dislocarea din teritoriu a comandantilor Sectiilor Judetene de Informatii, la comanda acestora au ramas, in perioada respectiva, ofiteri de securitate de cariera.
In opinia procurorilor, acest fapt dovedeste ca Virgil Magureanu a dorit ca la conducerea structurilor teritoriale ale SRI sa fie oameni pe care sa se poata baza in derularea evenimentelor ce trebuiau sa aiba loc in zilele urmatoare.
Tot la 11 iunie 1990, la sediul SRI, a avut loc o sedinta la care au participat toti ofiterii cu functii de conducere din structura centrala a serviciului. Aceasta sedinta a fost condusa de Virgil Magureanu si a avut pe ordinea de zi un punct unic care se referea la pregatirea eliminarii manifestantilor care mai existau in Piata Universitatii.
Semnificativa in acest sens este declaratia data de gen. Mircea Chelaru, care la data respectiva indeplinea functia de director al Diviziei de Contraspionaj din cadrul SRI: "In bordul din 11 iunie 1990, punctul unic al ordinii de zi a fost acela de a pregati eliminarea grupului permanent din Piata Universitatii. La aceasta sedinta a participat tot bordul SRI, condus de domnul Virgil Magureanu. Avand informatiile din luna mai 1990, completate cu informatii indirect, cum ca existau niste locatii in Bucuresti in care sunt depozitate arme albe de agresiune - bate, cocktailuri Molotov, s-a supus la vot eliminarea grupului dur din Piata Universitatii. Am fost singurul care am votat impotriva, explicandu-le ca, oricum este o actiune civica in curs de stingere si nu este nevoie sa se foloseasca forta ci, dimpotriva, intensificarea dialogului persuasiv cu protestatarii. Tot in bord, Virgil Magureanu a afirmat ca trebuie sa mergem la Petre Roman sa-l convingem sa dea ordinul".
In dimineata zilei de 12 iunie 1990, ministrul Apararii, Victor Atanasie Stanculescu, a plecat in Germania, la Berlin, unde avea loc o intalnire a ministrilor apararii din statele membre ale Tratatului de la Varsovia. Acesta a revenit in tara, in dimineata zilei de 14 iunie 1990. In respectivul interval de timp, la comanda armatei s-a aflat Vasile Ionel, cel care fusese numit de Ion Iliescu, in decembrie 1989, in functia de prim-adjunct al ministrului Apararii Nationale, se mai arata in rechizitoriu.
Pe 12 iunie 1990, la sediul FSN, Dumitru S. Nicolae a avut o intalnire cu persoane cu functii de conducere in partid, pe tema mobilizarii unor muncitori din Bucuresti care, in ziua urmatoare, sa fie adusi in Piata Universitatii pentru a-i inlocui pe manifestantii ce urmau a fi evacuati.
Bogdan Niculescu Duvaz s-a opus acestei propuneri, insa a ramas stabilit ca prin intermediul primariilor de sector se va face mobilizarea muncitorilor pentru a doua zi.
Tot pe 12 iunie, ministrul de Interne Mihai Chitac i-a prezentat lui Petre Roman Planul de actiune pentru evacuarea Pietei Universitatii, iar acesta din urma l-a aprobat, fiind convins in acest sens de Magureanu si procurorul general Gheorghe Robu.
O copie a Planului de actiune a fost depusa la dosar de catre fostul ministru de Interne Mihai Chitac, cu ocazia audierii din 18 iunie 2007. Acest plan arata ca actiunea de evacuare a Pietei Universitatii avea la baza ordinul verbal dat de Ion Iliescu.
Rechizitoriu: Iliescu era ingrijorat ca cineva putea ascunde un pistol intr-o camera de filmat
Fostul presedinte Ion Iliescu a refuzat sa fie filmat, in mai 1990, in cadrul unei intalniri cu reprezentanti ai manifestantilor din Piata Univeristatii, fiind ingrijorat ca in camera de luat vederi putea fi ascuns un pistol.
In rechizitoriul din dosarul Mineriada, trimis recent in instanta de procurorii militari, se arata ca, dupa alegerile din mai 1990, castigate de Ion Iliescu si FSN, Liga Studentilor, Grupul Independent pentru Democratie si Asociatia 21 Decembrie au considerat ca votul reprezinta vointa poporului si au hotarat sa se retraga din Piata Universitatii, dand posibilitatea membrilor lor de a participa la manifestatii ca simple persoane, fara vreo apartenenta civica.
In aceste imprejurari, manifestatiile din Piata Universitatii au inceput treptat sa scada in intensitate. Mai mult, s-a incercat o intalnire intre manifestanti si Ion Iliescu pentru a negocia o evacuare pasnica a zonei.
Dupa negocieri purtate de Ion Caramitru, Dan Haulica si Andrei Plesu cu Marian Munteanu, a fost stabilita o intalnire cu Ion Iliescu.
Una din conditiile puse de Ion Iliescu a fost ca intalnirea sa nu fie filmata, dupa ce 'un civil' i-a spus ca in camera de luat vederi putea fi ascuns un pistol.
Informatia apare in declaratia data de fostul ministru al Culturii, Andrei Plesu, in cadrul audierii la Parchet: 'Ni s-a trimis o lista cu cei care vor veni din Piata Universitatii la intalnirea cu presedintele Ion Iliescu. Reprezentantii Pietei Universitatii au pus conditia ca intalnirea cu Ion Iliescu sa se inregistreze cu o camera de luat vederi. In acest timp erau probleme si din partea presedintelui Ion Iliescu. Am fost de fata cand un domn in civil, banuiesc ca de la SPP, l-a sfatuit pe presedinte sa nu accepte prezenta unei camere de luat vederi pentru ca intr-o asemenea camera s-ar putea ascunde un pistol extra plat. Ion Caramitru, pe buna dreptate, a respins ca ridicola aceasta ipoteza, dar Ion Iliescu a parut totusi ingrijorat. Acest lucru, plus faptul ca ni s-a comunicat ca, pe langa lista trimisa deja din Piata Universitatii, a venit ca participant si Doina Cornea care nu era pe lista, l-au determinat pe Iliescu sa suspende intalnirea. Doina Cornea se manifestase in mod public impotriva lui Ion Iliescu, iar acesta nu o considera un interlocutor, ci mai degraba un dusman. Deci a fost un esec'.
Plesu mai spune ca, peste cateva zile, a fost sunat de Ion Iliescu, care i-a spus ca doreste sa aiba totusi o intalnire cu reprezentantii manifestantilor, chiar si in prezenta unei camere de luat vederi. Marian Munteanu a transmis insa ca protestatarii vor ca intrevederea sa aiba loc la Televiziunea Romana si sa fie transmisa in direct, idee refuzata de Ion Iliescu.
Rechizitoriu: Cei care au patruns in sediul SRI cunosteau cladirea; dovedeste ca nu erau manifestanti
Persoanele care au patruns in sediul SRI in timpul evenimentelor din iunie 1990 cunosteau planul cladirii, fapt care dovedeste ca nu erau manifestanti, asa cum autoritatile au vrut sa acrediteze ideea, se arata in rechizitoriul intocmit in dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".
Potrivit documentului, Serviciul Roman de Informatii (SRI) a comunicat faptul ca, in imprejurarea in care zeci de persoane au patruns cu forta in cladire, au fost distruse mai multe documente, pentru a nu cadea in mainile agresorilor, insa cu toate masurile de precautie luate, manifestantii ar fi reusit sa sustraga o parte din documentele institutiei.
Paza SRI era asigurata de un personal restrans, respectiv de trei persoane, se precizeaza in rechizitoriu.
Conform documentului, din declaratia data de fostul sef al SRI Virgil Magureanu reiese ca acesta invinovatea pentru atacarea sediului institutiei lipsa pazei din partea autoritatilor militare, pentru ca mai apoi sa afirme ca erau suficiente doua sau trei echipaje ale Brigazii Antitero care i se subordonau, pentru a impiedica patrunderea 'turbulentilor' in sediul institutiei.
"Inculpatul nu a putut explica de ce nu a ordonat Brigazii Antitero sa impiedice patrunderea civililor in sediul SRI. In schimb, a gasit de cuviinta sa ordone Brigazii Antitero ca in dimineata zilei de 13 iunie 1990 sa intervina in Piata Universitatii, pentru a ridica persoanele ce se aflau in greva foamei, ca si cand aceste persoane, care recursesera la un gest extrem, pentru ca tara sa o rupa definitiv cu trecutul comunist, ar fi fost teroristi care amenintau existenta statului", se mai arata in documentul citat.
De asemenea, sursa precizeaza ca, in jurul orei 12,00, cand evenimentele luasera amploare, s-a dat ordin ca personalul care isi desfasura activitatea in sediul SRI sa plece si, cu cateva exceptii din randul ofiterilor, ordinul a fost respectat.
"Faptul ca s-a ordonat ca personalul care isi desfasura activitatea in sediul SRI sa paraseasca cladirea, in conditiile in care normal ar fi fost ca in situatia data ofiterii sa ramana la posturi, denota faptul ca persoanele din conducerea SRI aveau cunostinta de modul in care urmau sa evolueze evenimentele, cel putin in ceea ce priveste atacarea sediului SRI", subliniaza anchetatorii.
Potrivit acestora, cei care au patruns in institutie cunosteau planul cladirii, deci nu erau manifestanti, asa cum autoritatile au vrut sa acrediteze ideea.
'Salariatii institutiei, cu aceasta ocazie, au distrus o multime dintre documente "pentru a nu cadea in mainile agresorilor". Totusi, pe langa diverse obiecte si aparate, atacantii au sustras si o parte din documentele institutiei. Trebuie remarcat faptul ca cei care au patruns in institutie cunosteau planul cladirii, intrucat au urcat pe scara din dreapta, care facea accesul la etajele superioare, si niciunul dintre ei nu a urcat pe scara din partea stanga, care facea accesul numai la etajul 1, unde se afla biroul prim-adjunctului directorului SRI, gl. Mihai Stan, care, in acel moment, era in birou. Acest fapt dovedeste ca persoanele care au patruns in sediul SRI nu erau manifestanti, asa cum autoritatile au dorit sa acrediteze ideea", mentioneaza sursa citata.
De altfel, un martor care se afla in sediul SRI la acel moment le-a declarat anchetatorilor ca are certitudinea ca persoanele neidentificate care au patruns in institutie stiau unde se afla biroul primului adjunct al sefului SRI.
In ceea ce priveste atacul asupra sediului Politiei Capitalei, in rechizitoriu se evidentiaza faptul ca la etajele superioare ale cladirii au fost observate focare de incendii inca inainte de patrunderea manifestantilor pe platoul din curtea institutiei, imprejurare confirmata chiar si de politistii care se aflau in sediu in acel moment.
****************
De asemenea, au fost deferiti justitiei Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general si sef al Directiei Procuraturilor Militare; amiral (rez.) Emil 'Cico' Dumitrescu, la data faptelor membru al CPUN si sef al Directiei Generale de Cultura, Presa si Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazimir Ionescu, vicepresedinte al CPUN; Adrian Sarbu, sef de cabinet si consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, presedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului"; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Miniera Barbateni; Plaies Cornel Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, comandant al Scolii Militare Superioare de Ofiteri a Ministerului de Interne; colonel (rez.) Petre Petre, comandant al Unitatii Militare 0575 Magurele apartinand Ministerului de Interne; Alexandru Ghinescu, director al IMGB.
Procurorii militari sustin ca, in zilele de 11 si 12 iunie 1990, autoritatile statului au hotarat sa declanseze un atac violent impotriva manifestantilor aflati in Piata Universitatii din Bucuresti, care militau in principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara si isi exprimau, in mod pasnic, opiniile politice in contradictie cu cele ale majoritatii care forma puterea politica la acel moment.
In acest atac au fost implicate, in mod nelegal, forte ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, precum si peste zece mii de mineri si alti muncitori din mai multe zone ale tarii.
Atacul a fost pus in practica in dimineata zilei de 13 iunie 1990, avand urmatoarele consecinte: moartea prin impuscare a 4 persoane, vatamarea integritatii fizice sau psihice a unui numar total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui numar total de 1.250 de persoane.
2
18
