Joi dimineata, politisti bucuresteni, sub supravegherea unui procuror din Sectorul 4, au pus in aplicare 4 mandate de perchezitie domiciliara si 5 mandate de aducere, intr-un dosar privind savarsirea infractiunilor de santaj, tulburarea ordinii si linistii publice si lovirea sau alte violente, informeaza Politia Capitalei.

Politisti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale - Politia Sectorului 4, au fost sesizati de catre un barbat, in calitate de administrator al unei case de pariuri, cu privire la faptul ca, in perioada 1 februarie - 10 mai a.c., a fost constrans de catre un barbat, in varsta de 48 de ani, sa achite suma de 2.000 de lei lunar, reprezentand taxa de protectie pentru ca societatea pe care o gestioneaza sa poata functiona.

Intrucat partea vatamata a refuzat, la datele de 9 si 10 mai 2017, banuitul impreuna cu alti cinci barbati, cu varste cuprinse intre 25 si 40 de ani, au venit la sediul societatii, unde i-au aplicat mai multe lovituri, atat administratorului societatii cat si asociatului acestuia, provocand totodata distrugeri elementelor de mobilier.

Astfel, au fost efectuate patru perchezitii, fiind ridicate mai multe sume de bani, bijuterii, o arma alba, o arma de vanatoare si o arma neletala, supusa autorizarii.

Persoanele implicate urmeaza sa fie conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigatii Criminale - Politia Sectorului 4.