Politistii din comuna mureseana Bahnea s-au autosesizat, miercuri, in urma vizionarii pe internet a unor imagini postate pe o retea de socializare care il infatisau pe un barbat din localitate in timp ce schingiuia un pui de vulpe si au deschis un dosar penal pe numele a doi indivizi, pentru cruzime impotriva animalelor si braconaj.

"Din cercetarile efectuate de politisti a reiesit ca, in urma cu aproximativ doua saptamani, un tanar de 19 ani, din Bahnea, ar fi capturat trei pui de vulpe, pe care i-ar fi dat unui barbat, de 30 de ani, din aceeasi localitate. Ulterior, barbatul ar fi schingiuit animalele si ar fi postat pe o retea de socializare imaginile video cu faptele de cruzime comise. Politistii au solicitat sprijinul unei asociatii de vanatoare pentru ridicarea si salvarea puilor de vulpe de la un barbat, de 42 de ani, din localitatea Cristesti, caruia i-au fost instrainate animalele. (...) Cercetarile sunt continuate pentru savarsirea infractiunilor de schingiuirea animalelor si braconaj", a precizat Inspectoratul de Politie Judetean Mures intr-un comunicat de presa, citat de Agerpres.

Cei doi barbati din Bahnea sunt cercetati de politisti pentru infractiuni prevazute de Legea nr 205/2004 privind protectia animalelor si Legea vanatorii si a fondului cinegetic nr. 407/2006.

IPJ Mures a precizat ca, in urma interesului manifestat de mai multi cetateni, care au fost impresionati de acest caz, toate sesizarile primite vor fi atasate la dosarul cauzei.