Presedintele Klaus Iohannis a primit luni, la Washington, distinctia "Light Unto the Nations", premiu acordat de catre Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee - AJC) sefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice, noteaza News.ro.

Donald Trump si Klaus Iohannis la vizita anterioaraFoto: Facebook - Klaus Iohannis

Ceremonia s-a desfasurat in cadrul Forumului Global al AJC, care are loc in capitala Statelor Unite ale Americii in perioada 4-6 iunie, cu peste 3.000 de participanti din peste 70 de state. Forumul Global al AJC este cea mai mare intrunire a unei organizatii evreiesti la nivel mondial, la care participa sefi de state, de guverne, ministri ai afacerilor externe, precum si reprezentanti ai Congresului SUA si ai institutiilor federale.

Distinctia i-a fost decernata presedintelui Romaniei pentru rolul sau decisiv in consolidarea democratiei si statului de drept, pentru eforturile sale sustinute in combaterea antisemitismului si pentru intarirea relatiilor tarii noastre cu SUA si Israel. Premiul a fost inmanat de catre Allen J. Reich, membru al Consiliului Executiv al AJC.