Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri un memorandum privind reconfirmarea candidaturii Romaniei pentru relocarea Agentiei Europene a Medicamentului. Prin memorandum este mandatat Secretariatul General al Guvernului (SGG) sa demareze, in regim de urgenta, procedura de selectie a cladirii pentru gazduirea Agentiei Europene a Medicamentului. SGG ar urma sa incheie un acord de principiu cu dezvoltatorul pentru rezervarea cladirii pana la finalizarea procesului de selectie a orasului gazda al agentiei.

Ministerul Sanatatii in colaborare cu Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale trebuie sa finalizeze dosarul de candidatura in termen de 10 zile calendaristice de la aprobarea locatiei definitive, dar nu mai tarziu de 15 iulie 2017. Autoritatile vor informa guvernul despre stadiul dosarului de candidatura la data de 21.06.2017.

Agentia Europeana a Medicamentului a informat la sfarsitul lui aprilie ca 21 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Romania, si-au manifestat interesul pentru a gazdui aceasta institutie, care va trebui sa isi gaseasca un nou sediu dupa iesirea Marii Britanii din blocul comunitar.

Este al doilea memorandum pe care Guvernul il aproba in vederea candidaturii Romaniei pentru relocarea Agentiei Europene a Medicamentului. Primul memorandum a fost aprobat pe 21 martie 2017. Ulterior prezentarii candidaturii Romaniei, presedintele Comisiei Europene si cel al Consiliului European au transmis in atentia Consiliului UE, la 24 mai, propunerea referitoare la procedura de luare a unei decizii. Propunerea prevede si necesitatea reconfirmarii de catre statele membre a candidaturii pentru relocare, precum si depunerea dosarelor de candidatura pana pe 31 iulie 2017. Documentul enunta si criteriile specifice in baza carora ar urma sa fie formulata decizia de relocare si reperele de calendar, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Comisia va examina proiectele si va trimite propria evaluare Secretariatului General al Consiliului pana la 15 septembrie 2017, urmand ca decizia finala sa fie luata in cadrul Consiliului Afaceri Generale din octombrie 2017. Decizia ar urma sa fie formulata in baza unor runde succesive de vot secret, fiecare stat membru avand un numar egal de voturi. Statul membru care va fi selectat pentru gazduirea sediului Agentiei Europene pentru Medicamente nu va mai putea candida pentru relocarea Autoritatii Bancare Europene.

O suma de 30.000 de euro va fi alocata din Bugetul Ministerului Sanatatii, pe anul 2017, pentru elaborarea de catre Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale a unei strategii de promovare a candidaturii Romaniei pentru relocarea la Bucuresti a Agentiei Europene pentru Medicamente (EMA).

Guvernul a adoptat astazi un Memorandum privind reconfirmarea candidaturii Romaniei pentru relocarea EMA.

Strategia de promovare include editarea dosarului de candidatura, crearea de brosuri de prezentare, crearea unui site web si a unui material video de prezentare.

Secretariatul General al Guvernului este mandatat sa demareze, in regim de urgenta, procedura de selectie a cladirii pentru gazduirea EMA si sa incheie un acord de principiu cu dezvoltatorul pentru rezervarea cladirii pana la finalizarea procesului de selectie a orasului gazda al agentiei.