Robert Cazanciuc, fost ministru al Justitiei in perioada aprilie 2013 - noiembrie 2015, a declarat joi, la Parlament, cu referire la comisia care a vizitat arhiva SIPA in anul 2013, in timpul mandatului sau de ministru, comisie din care a facut parte si fostul sau consilier Florin Teodor Andronache, ofiter SRI, ca a fost vorba despre o comisie care a trebuit sa mearga pe holul din zona in care se afla aceasta arhiva pentru a schimba un bec, neavand acces la niciun document. Cazanciuc sustine a fost vorba despre o operatiune "strict administrativa".

Robert Cazanciuc (foto arhiva)Foto: AGERPRES

Presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, Dana Girbovan, a scris joi, pe pagina sa de Facebook, dupa ce Ministerul Justitiei a facut publica lista celor care au vizitat arhiva SIPA dupa desfiintarea serviciului secret care supraveghea activitatea din Justitie, ca printre cei de pe lista se afla si Florian-Teodor Andronache, care a facut parte din comisia care a intrat in arhiva pe data de 13.12.2013 si "a fost ofiter SRI detasat in cadrul Ministerul Justitiei". "Ce a cautat un cadru SRI in arhiva SIPA in 2013?", a intrebat Dana Girbovan.

Robert Cazanciuc sustine ca "Nu erau patru persoane, era o comisie constituita ca urmare a unei sesizari venite la Ministerul Justitiei, sistemele de supraveghere video aratau ca se intampla ceva cu sistemul de iluminat. Prin ordin de ministru s-a aprobat o comisie care sa verifice acea instalatie de iluminat. Membrii comisiei, care erau toti cu diverse functii si responsabilitati pe zona de documente clasificate, doar aceia au intrat intr-un hol din zona in care se afla depozitata arhiva SIPA. Au verificat instalatia de iluminat, au schimbat un bec si au parasit acea incinta constatand ca toate sigiile de la camerele in care erau depozitate efectiv documentele erau intacte. Nu au avut acces la niciun document, la absolut nimic din arhiva SIPA, a fost o operatiune strict administrativa. Au parasit locatia consemnand un proces-verbal la acea chestiune", potrivit News.ro.

Intrebat daca vrea sa spuna ca un consilier al sau, care a fost si cadru activ al SRI, a intrat in acea zona ca sa schimbe un bec, fostul ministru a raspuns ca "era o comisie care a constatat o chestiune tehnica" si "nu stiau dinainte despre ce este vorba". "Nici nu stiu unde este arhiva SIPA efectiv, nu stiu cum arata. Mi-au spus ca este vorba de un hol unde se afla aceasta instalatie de iluminat si documentele erau in birouri aflate pe acel hol, sigilate, inchise, neumblate la ele, cel putin nu in mandatul meu, cel putin nu cu stirea mea."

Fostul sef al ANI Horia Georgescu, judecatorul Marius Iosif si senatoarea PNL Laura Iulia Scantei se afla printre cei care au intrat in arhiva SIPA in calitate de membri ai comisiilor de inventariere, conform listei facute publice joi de Ministerul Justitiei. Ministerul precizeaza ca din documentele pe care le detine nu rezulta activitatile desfasurate in 2006 si anunta ca va face publice si rapoartele din 2008, care consemnau nereguli privind "evidenta, pastrarea, procesarea, multiplicarea si distrugerea informatiilor secrete de stat", precum si procesele verbale ale comisiilor a caror activitate a vizat arhiva SIPA.

Potrivit listei publicate de Ministerul Justitiei, in arhiva SIPA au intrat in 13 decembrie 2013 Andronache Florian-Teodor, Stef Marius, Oltenas Adrian, Tiliban Nicolae. Florin Teodor Andronache a fost consilier al ministrului Robert Cazanciuc. In declaratia de avere din august 2013, el mentiona ca a incasat venituri de la Serviciul Roman de Informatii, in calitate de "ofiter", iar in declaratia de avere din ianuarie 2014 a indicat "UM 0735 Ploiesti", care apartine SRI.