Clujul devine pentru cateva zile capitala minoritatilor nationale europene, de maine, cu peste 200 de delegati din tari europene, si se pun bazele unui document care ar urma sa creasca prerogativele regionale in Europa, de exemplu vechea problema a autonomiei teritoriale in Transilvania, promite UDMR, scrie Actual de Cluj.

Congresul anual al Federation Union of European Nationalities (FUEN - Uniunea Federala a Nationalitatilor Europene) debuteaza maine in sala de conferinte a Grand Hotel Napoca. Aici sunt asteptati peste 200 de delegati din numeroase tari europene, care vor fi primiti de cei cinci presedinti de consilii judetene ai UDMR.

Este vorba de Tamas Sandor din Covasna, Borboly Csaba din Harghita, Peter Ferenc din Mures, Pasztor Sandor din Bihor si Pataki Csaba din Satu Mare, care prezinta regiunea Transilvaniei in cadrul sesiunii intitulate Targul Minoritatilor, gazduit de Horvath Anna, vicepresedinte executiv UDMR pentru administratiile publice locale si fost viceprimar in Cluj-Napoca, anchetata de DNA.

"Vor afla despre incalcarile drepturilor comunitatii maghiare, despre eforturile de pastrare a mostenirii culturale, provocarile luptei pentru autonomie si despre experienta noastra in incercarea de a obtine extinderea dreptului de folosire a limbii materne, deoarece si ei la randul lor, acasa, se confrunta cu aceleasi probleme. Acestea sunt motivele pentru care Congresul FUEN se desfasoara la Cluj", spune presedintele FUEN, Vincze Lorant.