Mai multe organizatii civice cer abandonarea iniţiativelor de modificare a codurilor penale în sensul dezincriminării faptelor de corupţie si solicita romanilor sa iasa in strada, dupa ce Comisia Juridica din Senat a votat gratierea faptelor luarea de mita, darea de mita, traficul de influenta.

“Suntem la fel de determinați ca și acum câteva luni împotriva corupției și a încercărilor repetate orchestrate de coaliția de guvernare de a modifica legislația în favoarea câtorva corupți”, arata un comunicat al organizatiilor Inițiativa România, Initiativa Timisoara, Corupția ucide, Geeks for Democracy, #Rezistența, Sibiu Uniți Salvăm, Aradul Civic, Oradea civică, ACTI Craiova, Civica Iași, amintind ca astazi Comisia Juridica a Senatului a dat unda verde amendamentului care face posibila gratierea unor fapte de coruptie comise pana la data de 1 ianuarie 2017.

“Este vorba de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, complicitate la trafic de influență, fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia, fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia. Propunerea de a grația conflictul de interese și abuzul în serviciu nu a fost supusă votului. În aceste condiții, dacă va fi adoptată și în Camera Deputaților, legea ar putea să favorizeze 246 de persoane condamnate pentru coruptie - potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor”, subliniaza comunicatul organizatiilor.