Ministerul pentru Romanii de pretutindeni a revenit miercuri cu clarificari, precizand ca ministrul Andreea Pastirnac s-a referit la "rata de natalitate".

"In valoare absoluta, raportat la intreaga populatie a Romaniei si nu procentual, sunt mai multi copii nascuti pe teritoriul tarii. Rata de natalitate este indicele luat in vedere in declaratia ministrului pentru romanii de pretutindeni in data de 2 mai, a.c", se arata intr-un comunicat al ministerului.

Potrivit sursei citate, "din datele statistice procentuale, puse la dispozitie de institutii europene specializate, la data de 1 ianuarie 2016, fenomenul de mobilitate a cetatenilor romani in Uniunea Europeana si cel al cresterii demografice, este prezentat comparativ si in raport cu numarul total al comunitatilor rezidente".

In acest comunicat, ministerul mai precizeaza ca "va organiza un grup de lucru privind prelucrarea datelor statistice".

In urma cu o zi, Andreea Pastirnac afirmca: "Avem peste 4,4 milioane de cetateni romani in aceste comunitati (din diaspora - n.r.) si anul trecut pentru prima data, conform statisticilor Eurostat, s-au nascut mai multi copii in diaspora decat in Romania" (sursa - Agerpres).