Un pacient a murit dupa ce o asistenta de la Spitalul "Sfantul Pantelimon" din Capitala i-a facut o transfuzie care fusese indicata pentru un alt pacient si i-a administrat o grupa gresita de sange, aceasta fiind suspendata din functie, a declarat joi, pentru News.ro, managerul unitatii sanitare, Gheorghe Popescu.

Donare de sangeFoto: Flickr

Pacientul avea insuficienta hepatica cronica si venea lunar la tratament la Spitalul "Sfantul Pantelimon". In noaptea de vineri spre sambata, o asistenta medicala a venit in salonul in care acesta era internat si i-a facut o transfuzie care trebuia administrata altui pacient din salon.

Dupa transfuzie, starea pacientului s-a agravat si a fost transferat de urgenta la Spitalul Floreasca, unde a decedat.

"Este vorba despre un pacient cronic decompensat, care venea lunar la tratament pentru ca avea insuficienta hepatica. S-a facut transfuzie in noaptea de vineri spre sambata acestui pacient, desi nu avea indicatie de transfuzie, sangele trebuia administrat altui pacient din salon", a spus Gheorghe Popescu.

Managerul Spitalului "Sfantul Pantelimon" a adaugat ca in urma investigatiilor facute a rezultat ca au fost respectate toate procedurile in cazul acelui pacient, pana la transfuzia gresita facuta de asistenta.

"Am suspendat-o din functie imediat dupa ce s-a stabilit ca a administrat sange pacientului fara a avea indicatie si, mai mult, grupa de sange era alta decat avea pacientul", a mai declarat, pentru News.ro, Gheorghe Popescu.

Anul trecut au fost doua cazuri de transfuzii gresite in spitale din Capitala. In iunie 2016, o femeie in varsta de 68 de ani a murit dupa ce la Spitalul de Arsi din Capitala i-a fost facuta o transfuzie cu grupa de sange B3, desi aceasta avea grupa A2. O luna mai tarziu, in iulie, o alta femeie care era internata la Spitalul CF 2 din Capitala a primit o transfuzie cu o alta grupa de sange decat cea pe care o avea. Femeia a fost dusa atunci in stare grava la Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti, unde medicii au reusit sa o salveze.

Accidentele transfuzionale pot fi evitate daca, inainte de a fi transfuzat produsul sangvin bolnavului, se face proba de compatibilitate intre donator si primitor. Este obligatorie stabilirea grupei sanguine si a Rh-ului la patul bolnavului inainte de a face transfuzia, spune directorul Centrului de transfuzie sanguina Bucuresti, dr Doina Gosa.

"Inainte de a fi transfuzat bolnavului, se executa proba de compatibilitate majora intre sangele donatorului si cel al primitorului, pentru a evita un accident transfuzional (conflict intre anticorpii primitorului si antigenele donatorului). In final se selectioneaza numai acele unitati de sange care sunt compatibile, astfel incat primitorul beneficiaza de cea mai eficienta terapie compatibila cu maximum de securitate. Este obligatorie efectuarea grupei sanguine si a Rh-ului la patul bolnavului inainte de a efectua transfuzia", spune medicul.

Prelevarea de sange trebuie facuta de cadre medicale calificate, iar recoltarea se realizeaza cu truse sterile, de unica folosinta si se face sub supravegherea unui medic specialist. Sunt luate probe pentru testarea sangelui, dupa care se recolteaza cei 450 ml sange de la donator. Unitatea de sange colectata nu este transfuzata direct la primitor, avertizeaza medicul Doina Gosa.

In timp ce probele de sange sunt analizate, pungile de sange sunt transportate pe o platforma tehnica, unde sunt pregatite si prelucrate produsele din sange. Componentele sanguine de baza obtinute sunt: concentrat eritrocitar, concentrat trombocitar si plasma.

Probele prelevate de la donator sunt analizate pe doua axe: imuno-hematologie si depistarea bolilor transmisibile prin sange - HIV/SIDA, hepatita B, hepatita C, sifilis, HTLV, nivelul ALT. De asemenea, sunt verificate grupa sanguina in sistemul 0AB si Rh-ul.

Sangele si produsele din sange preparate si validate sunt distribuite catre spitale si clinici, la cererea acestora. Pe punga sunt puse mai multe etichete, una fiind cu numele producatorului pungii, lotul, tipul, cantitatea de anticoagulant si durata de valabilitate a sangelui. Pe o alta eticheta sunt informatii despre centrul de transfuzie in care a fost recoltat, testat, prelucrat componentul de sange, grupa sanguina, data recoltarii, interval de valabilitate si rezultatele testelor. Pe langa aceste etichete, este si o alta, de culoare verde fosforescent, pe care scrie "Validat", explica directorul Centrului de Transfuzie Bucuresti.

Pungile ajunse in unitatile medicale merg in centrele de trasfuzie, unde este obligatorie verificarea acestora inca o data, mai spune Doina Gosa.