Statele Unite au solicitat Ungariei sa suspende implementarea unei legi care ameninta functionarea Universitatii Central Europene, finantata de catre americanul George Soros.

Aceasta universitate este una dintre cele mai bine cotate institutii de invatamant internationale din Ungaria, dar ar putea sa-si inchida portile dupa ce presedintele maghiar a promulgat o lege ce fixeaza noi conditii pentru universitatile cu finantare externa, transmite Reuters, citata de News.ro.

Presedintele Janos Ader a promulgat la inceputul saptamanii legea care fixeaza noi conditii pentru universitatile cu finantare exterma, in ciuda protestelor masive care au ocupat strazile din Budapesta. De asemenea, un nou protest este programat pentru miercuri seara in capitala Ungariei.

"Cerem executivului maghiar sa suspende implementarea legii", a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Mark C. Toner. "Vrem sa vedem o revizuire si discutii pentru rezolvarea acestor ingrijorari prin dialog cu universitatea si cu alte institutii afectate", a adaugat el.

Premierul Viktor Orban a declarat ca Universitatea Central Europeana a incalcat legislatia pentru acordare a diplomelor din Ungaria.

Controversata lege ar putea sa afecteze functionarea universitatilor americane cu programe de licenta din Ungaria. Una dintre conditiile ce vor fi impuse este ca institutiile sa aiba un campus in statul de origine, New York, iar o alta este sa existe un acord bilateral de sustinere intre Ungaria si Statele Unite.