Peste 350 de militari romani si americani, participa la un exercitiu comun de instruire organizat in poligonul de la Smardan, in judetul Galati, luni avand loc ceremonia de deschidere.

Exercitiul comun de instruire "Justice Eagle 17" se desfasoara in perioada 10 aprilie - 5 mai, la Centrul Secundar de Instruire pentru Lupta Smardan din judetul Galati, potrivit unui comunicat al Ministerului Apararii Nationale, citat de News.ro.

In cadrul exercitiului se vor instrui in comun peste 350 de militari romani si americani, din Batalionul 284 Tancuri "Cuza Voda", Batalionul 300 Infanterie Mecanizata "Sfantul Andrei", Batalionul 285 Artilerie "Vlaicu Voda", structuri apartinand Brigazii 282 Infanterie Mecanizata "Unirea Principatelor", si din Batalionul 1 "Vulturii luptatori" din armata Statelor Unite ale Americii, conform sursei citate.

"Este o oportunitate excelenta sa ne aflam aici, sa ne instruim impreuna pentru a demonstra si promova soliditatea parteneriatului nostru. Poligonul de instructie Smardan ne ofera posibilitatea instruirii in comun in vederea validarii procedurilor de operare conform standardelor, astfel incat sa realizam dezideratul instruieste-te asa cum vei lupta", a declarat colonelul Cornel-Traian Scurt, loctiitorul comandantului Brigazii 282 Infanterie Mecanizata "Unirea Principatelor".

Militarii americani au venit in Romania in luna februarie.

"Vulturii luptatori au ajuns in Romania in luna februarie, in cadrul operatiunii Atlantic Resolve, ca urmare a angajametului Fortelor Terestre ale SUA in Europa, in sprijinul aliatilor nostri", a declarat maiorul Michael Harrison, seful operatiilor in cadrul batalionului american.

Scenariul exercitiului "Justice Eagle 17" este unul bazat pe ducerea luptei de aparare pe pozitii de catre structuri de forte constituite din subunitati de tancuri Abrams si TR 85 M Bizon, infanterie mecanizata pe masini de lupta Bradley si MLI 84 M Jder, sprijinite de piese de artilerie Paladin si tunuri de calibrul 155 mm.

Militari americani fac parte din Fortele Terestre ale Statelor United in Europa, ca parte a angajamentului SUA pentru intarirea securitatii si cooperarii colective in Europa de Est, in cadrul Operatiunii Atlantic Resolve.

Unitatea va stationa in Romania timp de noua luni, dupa care va fi inlocuita de o alta unitate de lupta, asigurandu-se astfel o prezenta consistenta, bazata pe rotatie continua, in Europa. In aceasta perioada, militarii vor efectua exercitii de tragere intrunite cu munitie de lupta la nivel de pluton si companie in Centrul secundar de instruire pentru lupta Smardan si vor participa la exercitiile multinationale planificate.