Claudiu Florica, fostul sef al companiei Fujitsu in Romania, pus sub acuzare din noiembrie 2016 in dosarul "Microsoft 2", pentru complicitate la abuz in serviciu privind incheierea si derularea contractelor pentru licente IT cu ministere, a venit luni la DNA pentru a fi audiat, potrivit News.ro.

Claudiu Florica (foto arhiva)Foto: Agerpres

UPDATE 12.38 Dinu Pescariu s-a prezentat luni la DNA pentru a fi audiat de procurori intr-un dosar de coruptie. Potrivit unor surse din randul avocatilor, citate de Agerpres, ar fi vorba despre un nou dosar.

UPDATE 11.19 Florica a fost chemat la DNA pentru a fi anuntat ca este suspectat in alt dosar. Dupa ce a iesit din sediul DNA, el nu a vrut sa stea de vorba cu jurnalistii, trecand strada in fuga, pentru a intra in curtea unui imobil de vizavi, unde are locuinta.

Claudiu Florica, denuntator in Dosarul Microsoft 1, a ajuns la sediul Directiei Nationale Anticoruptie in jurul orei 09.30 si nu a vrut sa faca declaratii referitoare la dosarul in care este cercetat.

In 21 noiembrie 2016, procurorii DNA i-au pus sub acuzare, in dosarul "Microsoft 2", pe Claudiu Florica, fostul sef al companiei Fujitsu Siemens Computers in Romania, pe Silviu Hotaran si Ovidiu Artopolescu, fosti directori ai companiei Microsoft, pentru complicitate la abuz in serviciu, atunci fiind luata si masura controlului judiciar pentru 60 de zile.

In aceeasi zi, DNA a cerut aviz de la Camera Deptuatilor pentru urmarirea penala a deputatului PSD Eugen Bejinariu, acesta fiind suspectat, in dosarul "Microsoft 2", de abuz in serviciu. Cererea DNA in cazul deputatului Bejinariu este in prezent la Comisia juridica a Camerei Deputatilor.

Procurorii DNA vor sa il puna sub acuzare pe Eugen Bejinariu pentru ca, in perioada in care a fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, incalcand dispozitiile privind achizitiile publice, a initiat si a sustinut proiectele hotararilor de guvern nr. 1473 din 11 decembrie 2003 si nr. 470 din 1 aprilie 2004, prin care s-a aprobat incheierea, intre Guvern si Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de inchiriere de licente referitor la produsele Microsoft, invocandu-se, in mod nereal, calitatea companiei de unic distribuitor pentru aceste produse, in scopul favorizarii acesteia prin evitarea organizarii unei licitatii publice.

Dosarul ￯Microsoft 2￯ este desprins din cauza in care, in 3 septembrie 2016, au fost condamnati definitiv fostul primar al municipiului Piatra Neamt Gheorghe Stefan la sase ani de inchisoare, fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu la trei ani, pe Dorin Cocos si Nicolae Dumitru la doi ani si patru luni de inchisoare cu executare.