„Nu donez sânge, pentru că nu am încredere în ce se întâmplă la noi – rişti să mergi sănătos şi să te întorci cu ceva. E un gest nobil, aş vrea să ajut, nu am nici probleme cu acele, nu mi-e rău dacă mi se ia sânge, m-am gândit de câteva ori să mă duc, dar nu pot să trec peste asta – tot nu am încredere în sistemul de la noi, din România”. E ceea ce crede un clujean despre sistemul de donare de sânge şi probabil aţi auzit ceva similar de la vreun prieten, o rudă sau aţi experimentat chiar voi sentimentul.

Centrul de transfuzii ClujFoto: Actual de Cluj

Alţi clujeni s-au plâns de-a lungul timpului de condiţiile de la Centrul de Transfuzii, de procedură sau de tratament, de timpul lung de așteptare, de regulile care trebuie respectate într-un astfel de proces, nerespectarea lor ori s-au îndoit de calitatea testării. „Am observat că sunt probleme, greutăți şi disfuncţii pe tot lanţul de donare”, spune preşedinta unei asociaţii clujene.

“Venea foarte multă lume să doneze şi nu exista acolo capacitatea necesară de a-i prelua. Se trimiteau oameni acasă”, a constatat un președinte de ONG. Câteva asociaţii, ONG-uri și firme explică cum intervin acum pentru a sprijini dotarea şi renovarea, pe bucăți, a Centrului Regional de Transfuzie din Cluj; printre cei implicați: reprezentanți ai cluburilor Lions din Cluj și Beard Brothers, asociație care tocmai a anunțat că a reușit să strângă peste 20.000 de euro, cu o campanie. Donatorii asigură deocamdată cam două treimi din necesarul de sânge al spitalelor din Cluj.

Citeste tot articolul pe Actual de Cluj