600 de milioane de euro "absorbite" anual in domeniul mediului, o rata de "cheltuire" a fondurilor pentru dezvoltare regionala de 35-40% sau schimbarea mentalitatii romanilor in problemele sociale sunt numai cateva din "ambitiile" ministrilor responsabili cu derularea fondurilor structurale europene.

Acestia au declarat, in interviurile acordate ziarului euROpeanul, ce intentioneaza sa faca pentru a tine situatia sub control. HotNews.ro prezinta in zilele urmatoare aceste interviuri. Astazi, primul dintre ele, acordat de ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian.

"Provocarea" fondurilor structurale abia acum incepe. In perioada de consultari publice asupra documentelor importante pentru accesarea fondurilor structurale, cei interesati au transmis autoritatilor de resort diferite nemultumiri si sugestii.

O parte din aceste documente s-au imbunatatit in urma feed-back-ului de la potentialii beneficiari. Este numai etapa finala a pregatirilor pentru gestionarea celor 30 de miliarde de euro care sunt pe cale sa soseasca in Romania. Aceste pregatiri au inceput cu 2-3 ani in urma.

Cu toate "ajustarile" realizate pana acum, numai in anul 2008, cand vor fi lansate toate programele, cand vor fi aprobate proiecte si va incepe derularea activitatilor, vom putea constata care din rotite functioneaza si care mai trebuie "unse", in acest mecanism.

Numai doua autoritati de management - pentru Programul Operational Regional si Programul Operational Sectorial de Mediu - au luat deja startul la licitatii de proiecte. Alte cinci autoritati de management si peste 20 de organisme intermediare sunt la linia de start pentru a selecta proiecte si a acorda finantari.

Opt ministri, dintre cei implicati in acest proces, explica in euROpeanul ce au facut si ce vor face pentru a fi cat mai siguri ca lucrurile vor decurge cat mai bine.