Un avocat iesean in varsta de 26 de ani a fost retinut, joi, de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel, dupa ce s-a urcat baut la volan si a provocat un accident in urma caruia o persoana a murit, iar alte trei au fost ranite, informeaza News.ro.

Accidentul s-a petrecut, in noaptea de miercuri spre joi, pe bulevardul Socola din municipiu, intr-o intersectie semaforizata, potrivit reprezentantilor Politiei Iasi.

Un autoturism marca Toyota in care se aflau doi tineri si care era oprit la semafor a fost lovit violent din spate de un autoturism, tot marca Toyota, condus de Victor Ion Axinte, un avocat din Iasi, in varsta de 26 de ani.

Masina care astepta la semafor a fost ulterior proiectata intr-un taxi, iar autoturismul condus de avocat a mai rulat inca 150 de metri, apoi s-a izbit de un copac situat pe marginea drumului.

Accidentul s-a soldat cu moartea soferului din autoturismul care oprise la semafor, in timp ce prietena acestuia a fost transportata in coma la spital.

Alte doua persoane au necesitat ingrijiri medicale, inclusiv soferul care a produs accidentul, dar se afla in afara oricarui pericol.

"La locul solicitarii au fost gasite patru victime, dintre care un sofer care prezenta leziuni incompatibile cu viata, acesta fiind declarat decedat si o femeie de 25 ani, aflata langa el, care prezenta traumatism cranio-cerebral sever si coma de gradul patru. Pacienta grav ranita a fost transportata la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi. De asemenea, in urma accidentului au mai existat doua victime, un barbat de 26 de ani, sofer, cu traumatism cranio-facial si etilism acut, acesta fiind transportat la spital, si un alt barbat de 41 de ani cu traumatisme, care a fost dus la UPU Sfantul Spiridon", a declarat purtatorul de cuvant al Serviciului de Ambulanta Iasi, Neculai Pralea.

Surse din randul anchetatorilor sustin ca avocatul care a provocat accidentul a refuzat sa fie testat cu aparatul etilotest, insa in urma a doua analize de sange successive efectuate la Institutul de Medicina Legala s-a descoperit ca avea alcolemii de 1,95 la mie, respectiv 1,80 la mie.