Managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, a relatat, marti, la PROFIT HEALTH.forum, cazul unui "tata de procuror general" in varsta de 84 de ani, internat cu probleme de sanatate intr-un spital din tara, plimbat prin alte trei unitati, intr-o stare din ce in ce mai grava, si adus in cele din urma la Fundeni, unde a ramas o luna. Cheltuielile institutului cu spitalizarea, 212.000 de lei, nu au mai putut fi decontate, pe motiv ca spitalul depasise de mult contractul cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, scrie News.ro.

Orban povesteste ca tatal procurorului a fost internat la Campulung Moldovenesc, unde a stat cateva zile, dar, agravandu-i-se problemele de sanatate, a fost transferat la spitalul din Suceava. Dupa alte cateva zile, bolnavul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iasi, de unde a ajuns peste nici o saptamana la Spitalul de Urgenta din acelasi oras.

"De acolo a ajuns la noi in stop respirator. Pacientul, de 84 de ani, a fost resuscitat, ne-am ocupat de el", a spus Orban, care a dezvaluit ca fiecare spital prin care trecuse ii pusese pacientului un alt diagnostic.

Bolnavul a stat internat la Fundeni 30 de zile, iar cand medicii de acolo au solictat ambulanta ca sa il trimita pe acasa li s-a spus ca nu sunt bani si ca trebuie sa il trimita spitalul.

"Tot noi a trebuit sa rezolvam. Costul acestui pacient a fost de 212.000 de lei, pe care Casa nu mi i-a decontat, pe motiv ca eu depasisem de mult contractul cu Casa. Eu sunt convinsa ca celelalte internari si-au luat banii integral, iar noi n-am primit nimic", a mai spus Orban.